Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei catastrofe în trei luni: Haiti, Chile şi China

Publicat in Romania Libera, joi 15 aprilie 2010 ·

Prin cifra victimelor şi a pagubelor suferite cel mai grav a fost însă cel care a avut loc, la 12 ianuarie în Haiti, care a făcut cel puţin 217.000 de morţi, 300.000 de răniţi şi pagube incalculabile în cea mai săracă ţară a continentului american. Preşedintele Haitiului, René Preval, a calculat că la încheierea totală a acţiunilor de înlăturare a dărâmăturilor numărul morţilor ar putea ajunge la 300.000, iar cel al sinistraţilor la 3 milioane, potrivit Agerpres.

Mai mult decât magnitudinea seismului de 7 grade pe scara Richter a fost localizarea epicentrului, foarte aproape de Port-au-Prince capitala unde trăieşte un sfert din populaţia ţării, ceea ce a provocat cele mai mare pagube. Haitienilor le va lua mult să se recupereze după moartea şi distrugerile provocate de un seism care a împins ţara în haosul total.

Cutremurul de cea mai mare intensitate care s-a înregistrat până acum a fost cel din Chile, din 27 februarie şi care a atins 8,8 grade pe scara Richter. Este vorba de al cincilea cutremur cel mai grav din istorie şi, potrivit experţilor, a ajuns să modifice axa Terrei, să scurteze durata zilei cu 1,26 microsecunde, să deplaseze cu peste 30 de metri la vest oraşul Concepción şi să altereze poziţia altor oraşe chiliene şi argentiniene.

În pofida magnitudinii foarte mari, cifra victimelor a fost inferioară celei din Haiti: au murit 486 de persoane, dintre care o sută din cauza valului tsunami care a afectat mai multe zone continentale din Chile şi arhipelagul Juan Fernández, în timp ce alte 79 au fost date dispărute. Numărul sinistraţilor a crescut până la 800.000, în timp ce pierderile au fost estimate la 30 de miliarde de dolari. Regiunile cele mai afectate au fost Maule, unde a fost situat epicentrul şi Bio Bio. S-au produs de asemenea peste 300 de replici, dintre care unele cu magnitudinea între 6,9 şi 6,1 grade pe scara Richter.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 49 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 32 minute
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Putin i-a promis lui Trump că va cruța trupele ucrainene din Kursk. Nu fără a pune condiții imposibile

Ziare.com acum 38 minute
Donald Trump l-a îndemnat vineri, 14 martie, pe Vladimir Putin, să cruţe trupele ucrainene pe care Rusia le împinge afară din regiunea Kursk, un apel pe care liderul de la Kremlin a declarat că îl va onora dacă acestea se predau, relatează Reuters.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°