Într-un moment în care la nivel mondial băncile sunt învinuite de a fi pricinuit criza, iar în România acestea se mută treptat către vârful aversiunii populare, în media locală de business ni se aminteşte din când în când: "Creditul este motorul economiei!". Un adevăr, până la urmă. Aşa a fost. Aşa încă este. Desigur, atunci când este repetat cu atâta emfază în presă de către diverşi analişti, jurnalişti sau reprezentanţi ai sectorului, de fapt se insinuează cu totul altceva: "Orice ar face băncile, oricare ar fi comportamentul lor în piaţă, indiferent de cum îşi tratează clienţii, oricum nu vă atingeţi de ele! Ele trebuie să fie solide şi să crediteze economia!". Pentru că - nu-i aşa - "creditul este motorul economiei".

Adevărul despre credit ca motor al economiei trebuie însă nuanţat. Creditul este motorul economiei în măsura în care capitalul este motorul economiei. Economisirea, acumularea capitalului, restrângerea consumului actual în vederea investiţiilor aducătoare de randamente superioare sunt de fapt sursa principală a ciclurilor de creştere. Desigur, capitalul devine disponibil investitorilor, antreprenorilor, inovatorilor prin intermediul creditului. În acest sens putem spune într-adevăr: "creditul este motorul economiei".

Într-o economie de piaţă nepervertită lucrurile aşa ar trebui să funcţioneze. Economisirea ar trebui remunerată prin dobânzi la depozite, iar creditarea să vină la dobânzi suficient de mici ca să permită lansarea unor afaceri, dar şi suficient de mari astfel încât să se îndrepte către companiile şi sectoarele cu randamente superioare şi să nu se risipească către aventurieri. Capitalul acumulat creează disponibilitate pentru resurse, el vine prin credit către investitori, aceştia dezvoltă noi fabrici sau servicii, uneori noi industrii şi tehnologii, iar eficienţa acestora creează valoarea adăugată şi, finalmente, aduce clie