Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproximativ 50 de pieţari au protestat la Primărie

Publicat in Adevarul, joi 15 aprilie 2010 ·

Aproximativ 50 de persoane care au tarabe în piaţa IRA, desfiinţată, oficial, astăzi, au protestat, pentru a doua zi consecutiv, în curta Primăriei de pe strada Moţilor. Ei cer să nu fie mutaţi la Dezmir, la Centrul Agro Transilvania.

Protestatrii spun că piaţa de la IRA avea un vad mai bun decât cea din Dezmir, unde clujenii nu pot ajunge la fel de uşor, pentru a-şi face cumpărărturile. Ei ameninţă că vor face proteste în fiecare zi, până când vor obţine de la Primărie un alt loc pentru piaţă, în Cluj-Napoca.

De partea cealaltă, primarul Sorin Apostu a decis, în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii comercianţilor de produse agro-alimentare din zona IRA, mutarea cu caracter temporar a unui număr de mese pentru comercianţii care vând la kilogram produse agro-alimentare. Acestea vor fi aplasate pe terenul din apropierea viitoarei hale aroalimentare IRA, aflată în acest moment în construcţie, urmând ca, după finalizarea lucrărilor, să îşi desfăşoare activitatea în noua hală, în condiţii igienico sanitare corespunzăroare.

Potrivit unui comunicat al Primăriei, în ceea ce priveşte comerţul cu produse alimentare en-gros, în urma închiderii cu data de 15 aprilie a vechii pieţe IRA, firmele au fost sfătuite să contracteze serviciile oferite de cărte Centrul Agro Transilvania, care oferă condiţiile optime unei astfel de activităţi, pentru a-şi reloca afacerea.

Vechea piaţă IRA este amplasată pe un teren care face obiectul unui contract de concesiune dintre Consiliul local Cluj-Napoca şi societatea SC Nervia, motiv pentru care acesta trebuie eliberat de sarcini în vederea predării către concesionar.

Reprezentanţii Primăriei au precizat că accesul clujenilor către Centrul Agro Transilvania va fi asigurat zilnic cu mijloace de transport în comun.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 45 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°