Veşnic optimist, sursă de bună dispoziţie pentru coechipierii săi şi nu numai, costaricanul de la Poli Timişoara a vorbit pentru „Adevărul” despre carieră, filosofia sa de viaţă şi traiul în România. Atacantul şi-a pierdut mama pe când avea doar 10 ani, însă consideră că acea experienţă l-a modelat ca om şi l-a învăţat să lupte.

Parks a început să bată mingea alături de cei doi fraţi mai mari, pe când avea cinci ani. Remarcat de antrenorii din Limon, oraş de la malul Atlanticului, tânărul Winston a ajuns la 13 ani să se antreneze cu echipa naţională de juniori U20. „Prima oară am plecat din Costa Rica la 16 ani. Am fost la Stuttgart, însă nu am putut să stau, îmi era prea dor de casă, de familie. Abia la 19 ani am mers în Italia, unde am şi rămas”, a povestit jucătorul alb-violet.

După un gol marcat la Campionatul Mondial din 2002, împotriva Turciei, Winston Parks a ajuns în Rusia, la Lokomotiv Moscova, cu care a cucerit un titlu de campion. „După patru sezoane în Rusia şi unul în Cehia, a venit momentul să iau o hotărâre în privinţa fiului meu, care avea trei ani. Am decis să mă întorc în Costa Rica, pentru ca el să îşi înceapă educaţia acolo. După un an, am hotărât să vin înapoi în Europa. Aveam două oferte, una de la Timişoara, cealaltă de la Denizlispor, în Turcia. Managerul meu m-a sfătuit să vin la Timişoara, pentru că echipa era calificată în Cupa UEFA, era o echipă în creştere”, şi-a amintit atacantul.

Crescut de bunică

Pe numele său întreg Winston Antonio Parks Tifet, costaricanul nu a avut o copilărie uşoară. „Am crescut într-o casă modestă, cu bunica şi doi fraţi mai mari. Mama a murit când aveam 10 ani, era despărţită de tata. Când a murit mama, mi-am dat seama că sunt pe cont propriu şi trebuie să lupt pentru tot ce-i al meu şi pentru ce vreau. Până atunci, avem pe cine să contez, avea multă grijă de m