OMV Petrom (SNP) intră în domeniul producerii de energie eoliană, prin cumpărarea firmei Wind Power Park, investiţiile totale bugetate pentru acest proiect fiind de 100 milioane de euro, care includ atât preţul de achiziţie, cât şi fondurile pentru dezvoltare, anunţă Mediafax.
Wind Power Park deţine în Dobrogea un proiect de generare de electricitate din surse eoliene pentru care au fost obţinute toate autorizaţiile, cu o capacitate proiectată de circa 45 megawaţi (MW).
Petrom estimează să înceapă construcţia centralei electrice eoliene în acest an şi ar putea să intre în producţie la jumătatea anului 2011.
"Prin acest proiect intenţionăm să valorificăm flexibilitatea centralei pe gaze de la Brazi", a declarat directorul general executiv al Petrom, Mariana Gheorghe, într-un comunicat, adăugând: "Cu un portofoliu care include atât capacităţi pe gaze, cât şi capacităţi ce utilizează surse alternative beneficiem de avantajele ambelor tehnologii. Diversificarea activităţilor noastre prin producerea de electricitate din surse eoliene corespunde eforturilor noastre de dezvoltare durabilă. Pe termen mediu, prin valorificarea complementarităţii gazelor naturale şi a energiei electrice, cât şi prin abordarea de proiecte în domeniul energiilor alternative, Petrom va face trecerea de la o companie pur petrolieră la o companie energetică".
Proiectul achiziţionat de Petrom va fi echipat cu turbine Vestas-V90, pentru care au fost încheiate contracte de achiziţie. Având în vedere potenţialul ridicat al zonei, Petrom evaluează posibilitatea de a extinde capacitatea proiectului la 54 MW.
"În condiţiile unei cereri de electricitate în creştere pe termen lung şi al rolului din ce în ce mai important al electricităţii - având în vedere că nu este generatoare de CO2, strategia noastră în acest domeniu vizează un portofoliu echilibrat de proiecte, atât din su