De unii aţi uitat, de alţii aţi vrea să uitaţi sau, poate, le duceţi dorul. Miniştrii care s-au perindat prin guvernele României fie s-au retras în mediul didactic, fie au intrat în mediul de afaceri. Dintre aceştia, cei mai mulţi au preferat consultanţa. Alţii s-au dovedit a fi mai exotici. Unul dintre cei mai avuţi foşti demnitari este Ionel Blănculescu, ministru delegat pentru coordonarea autorităţilor de control în cabinetul Năstase. „Nu am niciun gând să mă î
De unii aţi uitat, de alţii aţi vrea să uitaţi sau, poate, le duceţi dorul. Miniştrii care s-au perindat prin guvernele României fie s-au retras în mediul didactic, fie au intrat în mediul de afaceri. Dintre aceştia, cei mai mulţi au preferat consultanţa. Alţii s-au dovedit a fi mai exotici.
Unul dintre cei mai avuţi foşti demnitari este Ionel Blănculescu, ministru delegat pentru coordonarea autorităţilor de control în cabinetul Năstase. „Nu am niciun gând să mă întorc în politică în viitorul apropiat. Totuşi, zic şi eu, ca în fotbal, că pe termen mai lung rămân deschis unei oferte în executiv, dar neapărat din postura de tehnocrat“, spune Blănculescu. După ce a plecat din PSD, certat la cuţite cu conducerea, fostul ministru s-a descurcat de minune pe cont propriu. În momentul de faţă, în dreptul numelui său figurează trei firme. Una dintre ele, CMM Economy, este pe cale de radiere. Alta, Corporaţii & Investiţii financiare SRL, este folosită drept vehicul investiţional pe piaţa de capital. „Am achiziţionat înainte de criză pachete bunicele la companii mari, cum sunt Petrom sau Transelectrica, şi acum ţin activitatea firmei în stand-by, până la revenirea acţiunilor la un nivel decent“.
Cea mai profitabilă firmă este însă Consultanţă & Investigaţii financiare, axată, potrivit prezentării de pe site, pe asistenţă în încheierea de contracte avantajoase şi în evitarea tranzacţiilor ineficie