(o tragere autorizată cu ochiul într-un studiu privind perspectivele mediului online în România, prin prisma jurnaliştilor şi a managerilor de presă)

Ce legătură este între presa scrisă şi balama? Organică, vă spun. Balamaua este simbolul şi temeiul modelului de viitor al presei scrise, aşa cum mi s-a demonstrat, pe termen lung, la o reuniune a editorilor de ziare din lumea-ntreagă. Teoria e simplă: în pofida progreselor tehnologice uimitoare din ultimii 2000 de ani, balamaua nu a dispărut. Ea continuă să fie piesa de rezistenţă în materie de uşi, în pofida uşilor glisante, rotative, pneumatice (cele care fac „fsssss“ în Star Trek), electronice şi a iminentei teleportări. Pentru că balamaua, în arhetipia ei, oferă avantaje care ţin de confortul nostru psihic. O balama rotitoare ne permite să ne anunţăm intrarea (cioc-cioc), ne „deschide“ spaţiul dinainte, ca un vistavoi şi – deloc de neglijat – ne permite să plecăm dramatic, trîntind uşa în urma noastră. Încercaţi să plecaţi cu ţîfnă dintr-o încăpere, aşteptînd trei secunde pînă senzorul vă simte şi dezlipeşte uşile glisante care se mişcă înceeeeet... Moartea pasiunii!

Tot astfel, presa scrisă, tiparul, cerneala, hîrtia nu vor putea dispărea, zic pasionaţii, pentru că oferă o experienţă fizică pe care nici un al tip de mass-media nu-l oferă: interacţiunea cu obiectul lecturii, complexul senzorial tuşeu – miros de cerneală – fîşîit de hîrtie – întinsul braţelor cît îi broadsheet-ul de lat. Mai spun fidelii print-ului că nici o nouă platformă tehnologică de comunicare în masă nu a omorît-o pe cea anterioară. Radioul nu a ucis ziarul. Televiziunea nu a ucis radioul. Publicaţiile online nu vor ucide nici ele, la rîndul lor, nici una din platformele anterioare, chiar dacă îşi vor lua partea leului din publicul consumator de presă.

Oricît de înfocaţi, partizanii mediilor tradiţionale nu pot însă