Aceastea sunt cele mai frecvente ameninţări pe care le-au primit, de-a lungul timpului, magistraţii ieşeni de la infractori. Unii judecători şi procurori au fost nevoiţi să ceară pentru o perioadă protecţia poliţiştilor din cauza dosarelor cu interlopi pe care le-au avut în lucru.
„Ştiu unde stai“, „Te omor“, „Îţi iau gâtul!“. Aceste cuvinte le-au auzit unii dintre magistraţii ieşeni în timp ce-i cercetau sau îi judecau pe o parte dintre membrii lumii interlope.
Unii judecători şi procurori nu au băgat în seamă ameninţările, însă alţii au făcut plângeri la Poliţie, au beneficiat de protecţie sau chiar şi-au mutat familia în altă localitate. Cel mai recent caz în care s-a cerut protecţie este al magistratului care i-a arestat la sfârşitul lunii ianuarie pe o parte din membrii familiei Corduneanu, cercetaţi pentru înşelăciuni, şantaj şi trafic de persoane. Cu toate că nu a fost ameninţat de cineva în mod direct, judecătorul a preferat să apelze la poliţişti.
În octombrie anul trecut, Mona Pivniceru, preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România, a primit pe adresa Curţii de Apel Iaşi o scrisoare în care era ameninţată cu moartea. „Vedea-te-aş moartă, cu dric la poartă şi cai mascaţi!“, se precizează în scrisoarea semnată „telespectator“ şi datată 25 septembrie 2009, Oradea. Cu toate acestea, judecătoarea a decis să nu apeleze la Poliţie.
„Eliminare“ pentru judecător
În unul dintre cele mai răsunătoare cazuri pe care le-a instrumentat pe când era procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Bucureşti, procurorului Vasile Chifan i-a fost asigurată protecţia. „Am beneficiat de protecţie specială. La audieri şi în sală am fost ameninţat cu moartea, iar unul dintre judecători a primit un trandafir roşu, care însemna «eliminarea»“, îşi aminteşte procurorul.
@N_P