Deşi a început să practice sportul doar de doi ani, fata este o adevărată speranţă a luptelor libere din România.
La 14 ani, când alte colege nici nu se gândesc că ar putea să se lupte, la propriu, pentru o medalie, Beatrice Tătaru se antrenează zilnic, visând cu ochii deschişi să devină campioană la lupte libere. O „mână" de om, de nici 40 de kilograme, reuşeşte să învingă competitori mai maturi sau mai grei decât ea, Beatrice fiind considerată o speranţă a luptelor libere feminine din ţară.
A ajuns să practice lupte libere, datorită caracterului său puternic. Iniţial, cei care au făcut selecţia de copii în Teliu, acum doi ani, pentru formarea unei grupe, nu au vrut să accepte şi fete. Beatrice a vrut neaparat să se înscrie, aşa că a decis să stea în sala de antrenament vreo două săptămâni. Când i s-a oferit ocazia, a dovedit că are abilităţi deosebite pentru acest sport. Antrenorul ei, Horaţiu Albu, spune că Beatrice are şanse mari să devină o campioană, fiind un sportiv cu calităţi tehnice foarte bune.
„La început, părinţii nu au fost prea încântaţi. Dar m-au înţeles şi acum mă sprijină, aşa că sper să devin campioană naţională şi apoi să câştig turnee internaţionale", ne-a spus Beatrice Tătaru.
Deşi a început acest sport abia în urmă cu doi ani, tânăra a ajuns să câştige deja trofee importante: o medalie de bronz la Campionatele naţionale de anul trecut, locul doi la două competiţii interne şi a învins în Cupa Direcţiei Judeţene de Sport. Cea mai importantă realizare este, însă, clasarea pe primul loc la un puternic turneu internaţional, desfăşurat anul trecut în Franţa, atunci unde Beatrice a concurat cu sportivi din 14 ţări.
Planuri mari
Primul examen din acest an pentru luptătoarea din Teliu îl reprezintă Finala Naţională individuală pentru copii, care se va desfăşura la începutul lunii viitoare, la Vaslui. „Mă antrenez în fi