Cheltuielile privind întreţinerea imobilului "Palat Elisabeta", inclusiv anexele, dependinţele şi terenul aferent, se suportă în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1214/2001 pentru stabilirea modalităţilor de exercitare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român. Hotărârea a fost aprobată de Guvern, în şedinţa de ieri. Totodată, prin această Hotărâre se abroga H.G. nr. 900/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea administrării, păstrării integrităţii şi protejării imobilului "Palat Elisabeta".
În urma unei analize, efectuate de RA-APPS, a reieşit că Regia nu mai dispune de sumele necesare pentru asigurarea bunei administrări, având în vedere condiţiile economice dificile actuale, precum şi creşterea cheltuielilor cu imobilul preconizate pentru anul 2010, la o sumă estimată de 750.000 lei, faţă de 453.903 lei pentru anul 2009.
Comunicatul Guvernului menţionează că, imobilul "Palat Elisabeta" repartizat ca reşedinţă MS Regele Mihai este singura reşedinţă atribuită pentru un fost şef al statului român (H.G. nr. 478/2006) ale cărei cheltuieli cu întreţinerea erau suportate de către RA-APPS, în condiţiile în care fostul preşedinte Emil Constantinescu îşi achită cheltuielile similare pentru locuinţa pe care o are atribuită cu aceeaşi destinaţie, potrivit legislaţiei în vigoare.
C.P. Cheltuielile privind întreţinerea imobilului "Palat Elisabeta", inclusiv anexele, dependinţele şi terenul aferent, se suportă în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1214/2001 pentru stabilirea modalităţilor de exercitare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român. Hotărârea a fost aprobată de Guvern, în şedinţa de ieri. Totodată, prin această Hotărâre se abroga H.G. nr. 900/