Bruxelles, 15 aprilie 2010
Europarlamentarul PSD Victor Boştinaru, coordonatorul social-democraţilor europeni (S&D) în Comisia de petiţii a Parlamentului European (PETI), a prezidat joi secţiunea dedicată colaborării cu societatea civilădin cadrulconferinţei Grupului S&D privind "Iniţiativa cetăţenească", instrument introdus prin Tratatul de la Lisabona pentru a apropia mai mult Uniunea Europeană de cetăţenii săi, prin acordarea acestora, în anumite condiţii, a posibilităţii propunerii de noi legi europene. Potrivit deputatului european, Iniţiativa cetăţenească trebuie să fie accesibilă dar în acelaşi timp clară, pentrua preveni atât abuzurile cât şi frustrările.
"Acest instrument cu caracter unicat al democraţiei participative în UE trebuie să fie accesibil dar în acelaşi timp clar şi detaliat pentru a evita apariţia abuzurilor", a declarat Victor Boştinaru, amintind şi cazul influenţări opiniei publice prin propagarea de informaţii false legate de Tratatul de la Lisabona în contextul primului referendum irlandez.
În viziunea deputatului european, "cea mai controversată chestiune rămâne cea a accesibilităţii. Propunerea Comisiei Europene (300.000 de cetăţeni din cel puţin 3 state membre necesari înainte ca o iniţiativă să fie supusă atenţiei Comisiei, CE având două luni pentru a decide -procedura de admisibilitate ex-ante) a găsit compromisul corect între stimularea dezbaterii şi prevenirea frustrării şi a dezamăgirii la nivelul cetăţenilor".
Evenimentul S&D, numit "Trezeşte-te Bruxelles: Cum pot schimba Europa un milion de oameni (Wake up Brussels: How a million people can change Europe)", s-a bucurat de o participare la nivel înalt, printre vorbitori fiind Martin Schulz, Preşedintele S&D, Monika Flasikova Benova, vicepreşedinta S&D, coordonatorii acestui Grup politic în Comisia de libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) -