Principalul obstacol cu care se va confrunta cititorul volumului Privilighenţia. Instituţii literare în comunism de Ioana Macrea-Toma este unul de natură stilistică. Un comentator interesat de subiect ca Lázslo Alexandru (v. Tribuna, aprilie 2009) s-a dat bătut după primul capitol, exasperat de „păsăreasca“ scientistă a argumentului teoretic. Explicaţii există, desigur. De la debutul editorial din 2002 (Tentaţia arabescului), tînăra literată clujeană a făcut saltul de la critica literară la sociologia cîmpului literar, stimulată fiind de Marius Lazăr şi de Mihai Dinu Gheorghiu, iar aproprierea prea rapidă a limbajului sociologic s-a grefat, pe un limbaj critic preţios şi încă imatur, plin de stîngăcii şi presărat pe alocuri cu licenţe gramaticale. Ioana MACREA-TOMA, Privilighenţia. Instituţii literare în comunism, cu „Un salut în loc de argument“ de Marius Lazăr, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, România, 2009, 366 p.Tocmai adresabilitatea „publică“ e handicapul numărul unu al lucrării de faţă Un ochi deprins cu subtextele diplomatice va detecta, probabil, amicala maliţie din prefaţa lui Marius Lazăr: „Ioana Macrea-Toma vrea să fie sociolog fără a uita că e şi filolog şi aspiră la recunoaştere într-un nou mediu de cercetare fără a ajunge să fie excomunicată din cel vechi. Rezultatul e o scriitură care se împarte între rigoare şi fineţe, de o cochetărie preţioasă pe alocuri, dar care nu se lasă dusă de val. Pentru cei speriaţi de statistici sau de excesul de metodologie, acesta este, în acelaşi timp, un bun suport de lectură şi un antidot“. În schimb, e perfect adevărat că – Marius Lazăr dixit – „nu avem de-a face aici cu o sociologie literară, respectiv cu o eseistică calofilă pe teme literare conectate la social, cum se întîmplă prea adesea – şi nici cu o simplă sociologie a literarului (…), cît, în primul rînd, cu o sociologie a creatorilor-agenţi social