În 1970, regizorul Andrzej Wajda, unul dintre numele de marcă ale „şcolii poloneze“, dar şi ale cinematografiei mondiale, realiza fimul Brzezina, care a rulat cu titlul Pădurea de mesteceni. Un film clasic deja, în care apăreau nu mai puţin faimosul Daniel Olbriychski şi Emilia Krakowska, făcut după o proză a lui Iaroslaw Iwaskiewicz. O frumoasă poveste-parabolă despre viaţă, moarte şi iubire, drama unui individ, dincolo de destinul comun al umanităţii care poate să-i neglijeze existenţa. Printre personaje simple şi contorsionate deopotrivă, pădurea de mesteceni juca un rol important în compoziţia filmului. Şi aducea secvenţe tulburătoare şi triste. Pădurea şi copacii ca personaje reale ale unei drame imaginare. După nişte bune decenii, în 2007, acelaşi neobosit Wajda – păcat că acum doar filmele americane fac reţetă prin cinematografele noastre – realizează o altă peliculă, Katyn, pornind de data aceasta de la o tragedie colectivă. Un film artistic pornind de la o secvenţă dramatică a istoriei secolului trecut. Un film care nu prea a rulat în sălile de cinematograf româneşti, unde mai importante devin pungile cu pop-corn şi sticlele de Coca Cola, sms-urile şi şuşoteala din sală, şi mai puţin ce se derulează pe marele ecran, dincolo de perfecţionarea sunetului şi a imaginilor filmate în fel şi chip. Katyn a fost prezentat şi pe micul ecran abia în aceste zile, după ce s-a întîmplat tragedia aviatică din acelaşi colţ de lume. Toate televiziunile lumii, inclusiv cele româneşti, s-au racordat la noua dramă de la Katyn, o localitate obscură, într-o zonă împădurită de lîngă Smolensk, aflată în Uniunea Sovietică a lui Stalin de ieri şi în cea a lui Putin de astăzi. În filmul lui Wajda este vorba despre o crimă în masă, asasinarea, la Katyn, în Uniunea Sovietică, a mii de ofiţeri şi subofiţeri căzuţi prizonieri în mîinile sovieticilor. Un film despre istoria asas