Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Găinuşă cârcoteşte literar

Publicat in Romania Libera, vineri 16 aprilie 2010 ·

Fanii „Cronicii cârcotaşilor" au un nou prilej de distrac­ţie, de data aceasta de na­tură literară. Scriitorul Mişu Găinuşă se întoarce cu o nouă carte: „Scândura de frizerie". Deşi şi-a dobândit deja gloria graţie apariţiilor pe sticlă, cârcotaşul pre­­feră, lucru des­tul de greu de crezut, activitatea atât de solitară a scrisului. „Am preferat întotdeauna ca cineva să-mi zică, în loc de «Te‑am văzut la televizor», «Ţi-am citit ultima carte. Mi-a plăcut». Sau, mă rog, cu varianta «Nu mi-a plăcut». Măcar mi-a citit-o", ne-a declarat, modest, Mişu. Pentru că nu se poate închide chiar de tot într-un turn de fildeş, povestirile lui sunt populate adeseori de vieţuitoarele de tabloid. Sigur, ele nu se simt prea bine în scrierile sale, dar spectrul unor fiinţe ca Moni, Zăvoranca, Răduleasca şi altele asemenea lor bântuie literatura „găinuşiană". Explică: „Făpturile acestea de basm sau de coşmar, cum vreţi să le spuneţi, ne bântuie pe toţi şi e bine să ne avertizăm copiii că, din păcate, ele nu sunt legende precum balaurii, ci realităţi. Trebuie imortalizate aşa cum sunt ele în afara reflectoa­relor, în sucul propriu şi fără gust".

Moromete şi Mihaela - dragostea mea, personaje de basm

Ca dovadă că Mihai Găinuşă nu se mărgineşte doar la a scrie, ci mai şi citeşte, el face o serie de parodii simpatice, de exerciţii stilistice pornind de la texte celebre, precum „Moromeţii" şi schiţele lui Caragiale. Hâtrul Ilie Moromete este acum conectat la Facebook şi are un limbaj upgradat. Mişu a mai scris şi o povestire fantastică, având ca personaje două femei plecate noaptea pe coclauri în căutarea unor ierburi de descântec, cu un suspans creat după toate regulile literare. La final, aflăm că acţiunea nu se petrece în illo tempore, ci mult mai aproape de noi. Femeile erau fiica şi soţia lui Mircea Geoană, plecate într-o expediţie de căutare a unor ierburi magice meni

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 5 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 12 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 10 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 6 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 7 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 11 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 11 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum 4 ore
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

UPDATE - Primăria Sector 4 a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că va avea loc un ”incident” la Club B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi” / Incidentul nu se confirmă - AUDIO

News.ro acum 5 ore
Primăria Sector 4 anunţă, vineri seară, că a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că, în 30 de minute, se va produce un ”incident” la Cluj B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi”. Apelul preciz

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 4 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

Vremea

București
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-7°
sâm.

-7°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/7°
mar.

6°/12°
Constanta
acum

-3°
sâm.

-3°/6°
dum.

3°/7°
lun.

2°/6°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

4°/9°