O pagină din Jurnalul fericirii* fixează in insectar psihologia egocentricului autoindividualizat, care, raportând intregul univers la el, se simte necontenit şi de oriunde lovit.
Dintr-o discuţie cu un tovarăş de inchisoare, N. Steinhardt decupează imediat profilul celui care suferă din toate şi din nimic: "Psihologia şi pedagogia germană - imi spune Bruder Harald Sigmund - deosebesc in prezenţa vieţii de toate zilele două atitudini: Ichhaftigkeit, punctul de vedere al insului care raportează toate la el, le judecă numai in funcţie de interesele, preferinţele şi gusturile lui; capacitatea lui de a se simţi jignit e imensă, lumea pentru el este un cerc al cărui centru se află in sinea lui; din lanţul reacţiilor intre n elemente desprinde numai ghinioane, sfruntări, piedici personale. Imperialismul egocentrist depăşeşte cu mult geocentrismul ptolemeic, acela concepând o armonie a sferelor şi planurilor cereşti, pe când eul omenesc nu vede in ceilalţi decât rivali şi poticniri. Sachlichkeit, dimpotrivă, reprezintă pe cel care e dispus să privească şi ce-i stă in faţă: interlocutorul, treaba, circumstanţele, materia. (...) Deosebirea nu e numai estetică, dar şi etică. Tipul egocentric e mult mai predispus la suferinţă şi se poate oricând prăbuşi in genunea care se deschide la orice pas in dreapta şi-a stânga amorului propriu rănit. Creştinismul care, paradoxal, inalţă persoana şi apoi o supune realităţii obiective, ne poate vindeca de rănile atroce ale susceptibilităţii, reducând problema locului pe care-l ocupăm in coadă la băcănie sau la casa de bilete la proporţii echilibrate.". "Dincolo de Sachlichkeit - incheie Steinhardt - putem găsi liniştea necesară pentru a ne pune in slujba altei cauze, mai vrednice: die Sache Jesu." (pp. 534-535).
Conturul real al intâmplărilor petrecute, informaţia factuală sunt distorsionate sau acoperite de imaginaţia