Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Ceauşescu ştia să petreacă pe muzica populară”

Publicat in Adevarul, vineri 16 aprilie 2010 ·

Stelian Apostol, cel care îi cânta la aocrdeon fostului dictator, ori de câte ori venea în Dâmboviţa, spune că îi plăcea foarte mult piesa „Radu Mami”Acesta mai povesteşte că înainte de fiecare reprezentaţie, era controlat până şi la negreala din unghii ca nu cumva să îi transmită vreo boală celui care a fost liderul României.

Nicolae Ceauşescu era un petrecăreţ dar nu dansa niciodată fără soţia sa, Elena Ceauşescu. Aşa este caracterizat fostul dictator, de către Stelian Apostol, maestru în ale acordeonului. De câte ori venea în judeţul Dâmboviţa, Stelian Apostol era nelipsit de la petrecerile organizate în cinstea lui Ceauşescu. Cel mai mult îi plăcea la vănătoare de porci mistreţi, iepuri sau căprioare în pădurea de la Bolovani. „A venit de foarte multe ori la vânătoare la Bolovani, dar nu a rămas de fiecare dată la masă. El seara, anunţa că vrea să meargă la vânătoare iar noaptea târziu, cei de la Comitetul de Cultură mă trezeau şi îmi spuneau: „vedeţi că la ora 5 dimineaţa mergem la Bolovani că vine Ceauşescu!”. Mă chemau pe mine şi pe alţi câţiva artişti, printre care Constanţa Ionescu Câmpeanu sau Aurica Popa. Eram puţini la număr cei care eram chemaţi la el. Dacă venea la vânătoare fără Elena, nu ieşea la dans. Dacă venea cu ea se distra, era vioi.

Îi plăceau muzica populară, romanţele şi tango-ul

Artiştii care îl distrau pe dictator erau aleşi dintre cei mai buni. De multe roi se întâmpla ca Ceauşescu să le atragă atenţia că au greşit un vers. „Era un foarte bun cunoscător al muzicii populare Ceauşescu. Cei mai în vârstă îşi aduc aminte mai tot timpul că îl găseam la romanţe, tangouri, populară. El venea la cantina partidului. Ne punea de fiecare dată să cântăm „Radu Mami”, şi culmea era că ştia foarte bine versurile la toate melodiile. Trebuia să ştim foarte bine şi noi că de multe ori ne corecta şi ne atrăgea atenţia”, spune maestrul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 31 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 19 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea numărului de angajați, stabilirea unui număr ma

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°