Două dintre cele mai mari unităţi economice din Mehedinţi, Fabrica de Vagoane MEVA şi Regia Autonome pentru Activităţi Nucleare (R.A.A.N.) din Drobeta Turnu Severin, au anunţat concedieri colective pentru lunile aprilie şi mai, fiind vizaţi 400 de salariaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţeide Muncă Mehedinţi, Sorin Marinescu, a declarat, vineri, că cei maimulţi angajaţi vor fi disponibilizaţi la începutul lunii mai, de laFabrica de Vagoane din Turnu Severin, unitatea anunţând că măsuraconcedierii colective vizează 385 de angajaţi.
"MEVA a anunţat concedierea colectivă pentru 385 deangajaţi începând cu 15 mai, iar R.A.A.N. a disponibilizat,începând cu 15 aprilie, 54 de salariaţi. Acestea sunt cifreleanunţate de cele două unităţi, dar între aceste persoane existăoameni care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi atunci nu vorintra în şomaj", a spus Marinescu.
Disponibilizările din cadrul Fabricii de Vagoane au loc încondiţiile în care societatea nu a mai avut comenzi din lunaianuarie 2010.
În cazul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare dinDrobeta Turnu Severin, 30 de persoane au fost disponibilizate de lasucursala în care se produce apa grea - Romag Prod, 20 de persoanedin cadrul Romag Termo, iar patru persoane de la compartimentulexecutiv al regiei.
R.A.A.N. are ca obiect principal de activitate producerea apeigrele, producerea de energie electrică şi termică pentru folosinţaindustrială şi casnică, precum şi activităţi de inginerietehnologică pentru obiective nucleare şi cercetări în domeniulnuclear. Sucursala Romag Prod produce apă grea de calitatenucleară, iar Romag Termo asigură onsumul de abur tehnologic şienergie electrică pentru sucursala Romag Prod.
MEVA a devenit societate comercială în anul 1990, specializatăîn construcţia vagoanelor, atât pentru import