O carte pe care v-o recomand.
Chiar şi cei ce spun despre Saramago că nu e decît un bătrîn stalinist acrit, care nu mai ştie pe ce lume trăieşte, acceptă – e adevărat, cu părere de rău! – că e şi un mare scriitor. Portughezii pioşi n-au ochi să-l vadă pe Saramago nici după ce a luat Premiul Nobel, dar se înghesuie să cumpere cărţile blasfemiatoare ale acestui ateu pentru care Biblia e „un manual de proaste moravuri”. Totuşi faţă de, să zicem, Evanghelia după Isus Cristos, romanul cu care Saramago a scandalizat lumea catolică şi guvernul portughez, Călătoria elefantului pare cartea unui cîrtitor moderat care se mulţumeşte să pună la îndoială pe ici, pe colo, cîte o dogmă creştină şi cîte o minune bisericească. Asta poate şi din pricină că elefantul adus din India, pe care regele Portugaliei, João III, îl dăruieşte arhiducelui Maximilian de Austria, e indiferent la disputele religioase dintre catolici şi protestanţii lui Luther. Şi în general, de la înălţimea lui, n-are nici o treabă cu mărunţişurile omeneşti, chiar dacă puţin îi lipseşte să devină pretextul unui conflict armat de graniţă. Continuarea aici
O carte pe care v-o recomand.
Chiar şi cei ce spun despre Saramago că nu e decît un bătrîn stalinist acrit, care nu mai ştie pe ce lume trăieşte, acceptă – e adevărat, cu părere de rău! – că e şi un mare scriitor. Portughezii pioşi n-au ochi să-l vadă pe Saramago nici după ce a luat Premiul Nobel, dar se înghesuie să cumpere cărţile blasfemiatoare ale acestui ateu pentru care Biblia e „un manual de proaste moravuri”. Totuşi faţă de, să zicem, Evanghelia după Isus Cristos, romanul cu care Saramago a scandalizat lumea catolică şi guvernul portughez, Călătoria elefantului pare cartea unui cîrtitor moderat care se mulţumeşte să pună la îndoială pe ici, pe colo, cîte o dogmă creştină şi cîte o minune bisericească. Asta poate şi din pricină că elefantul