„Îngrozeşte cu altceva inima mea" (Hölderlin)

frumuseţea e o avere distrugătoare de-a lungul ţărmului când vinovăţia se resoarbe în sânge iar zâmbetul adăposteşte o boală de mult uitată un diagnostic răsunător

cu timpul, şi gunoaiele pot fi răscumpărate mamă

cândva mă vei privi şi vei înţelege ce am pierdut prin naştere cândva ne vom regăsi la picioarele gigantului neputincioşi şi fără scăpare

mai fă un efort mână sălbăticită şi atinge stâncile arse de soare

tu şi cu mine am crezut că extincţia-i doar un joc

înainte de a pierde totul gravează-ţi numele în craniul acestui miel rătăcit

şi arzi în tăcere

Avea ochii roşii, ieşiţi din orbite. Ochii unui halucinat. Era în pragul divorţului.

Serpuirea ilizibilă a şoselei prin întunericul zdrenţuit. Si vorbele lui, rătăcind sub o lumină rece, fără stăpân.

Fugisem de ceva fără nume şi voiam să uit că undeva în sud se rafina suferinţa - acolo soţia profesorului plângea părinţii lui Virgil plângeau şi nu prea mai era nimic de făcut în legătură cu lumea.

La ultima curbă, pe strada Lermontov, o hăinuţă agăţată în crengile unui platan legănându-se în bătaia vântului şi spaima aceea

că e-un copil spânzurat - o viziune

pe care noaptea a

dat să

o şteargă

cu scrâşnet de os

cu fierul pe fier.

Poem civil

nu mă-ntrebaţi

ce legătură are istoria cu poezia cine a înţeles totul pe dos cine a plâns

de ce era nevoie de megafoane

când vocile noastre se aud atât de departe?

Str. Lermontov, 26

Pe drumul spre casa de pe deal, şoferul Volgăi mi-a vorbit despre limba dragostei

şi despre limba urii. Mi-a vorbit cu