Doi parlamentari PDL au iniţiat un proiect de lege care ar avea ca scop declararea Zilei naţionale de rugăciune ca sărbătoare legală şi zi nelucrătoare. Aceştia afirmă că demersul lor reflectă dorinţa numeroşilor credincioşi, indiferent de confesiune, de a celebra o zi oficială dedicată apropierii de Dumnezeu prin rugăciune. Ideea nu a apărut din neant, ci are ca sursă de inspiraţie o sărbătoare americană: The National Day of Prayer. O zi în care americanii sunt încurajaţi să se întâlnească şi să se roage împreună pentru ţara lor. Fără să văd textul proiectului de lege, aş avea câteva umile observaţii. Care ar fi problemele? În primul rând, mă gândesc la capacitatea românilor de a face praf sărbătorile religioase. Nu că nu ne-ar prinde bine încă o zi liberă pe an, însă mă întreb câţi români ar folosi o asemenea zi pentru rugăciune şi câţi s-ar îngrămădi la grătare, la înjurat şi dat din coate prin curţile bisericilor şi la golit paharele cu băuturi alcoolice. Decât o sărbătoare precum cea în care românii obişnuiesc să consume 40 de pahare de vin, chipurile pentru a comemora nişte sfinţi, mai bine o zi sănătoasă de muncă. Oricum, în unele culte există deja o asemenea zi de rugăciune pentru naţiune. Proiectul de lege nu mi se pare total nejustificat din moment ce românii, într-o majoritate covârşitoare, se declară creştini. De asemenea, legea nici nu contravine principiului separaţiei dintre Stat şi Biserică, principiu promovat de legislaţia ţării şi de majoritatea cultelor creştine. Să susţii altceva e ca şi cum te-ai apuca să conteşti Crăciunul pe motiv de implicare a Bisericii în treburile statului. Nu văd de ce ar fi mai justificată sărbătorirea datei de 1 mai. Evident că au apărut şi contestaţiile, unele de-a dreptul ilare, prin care se cere înfiinţarea zilei naţionale fără Dumnezeu, a “zilei dezmăţului” şi altele asemenea. De menţionat şi declaraţia unuia dintre