Cercetarea glicozuriei şi a cetonuriei cu ajutorul strip-ului reactiv (bandeletei urinare) este un gest simplu, rapid şi puţin costisitor în laboratorul clinic. Dacă punerea în evidenţă a unei glicozurii poate să releve un diabet zaharat, ceea ce se va confirma prin asocierea unei hiperglicemii, o glicozurie normoglicemică poate fi dovada unei nefropatii (sindromul Toni-Fanconi-Debré), care va orienta către originea toxică, în special prin metale grele (cadmiu).

Glicozuria apare când glicemia este superioară pragului de eliminare renală a glucozei, care este normal de 10 mmol/l (1,8 g/l).

Cetonuria este definită de prezenţa de corpi cetonici în urină (acid acetilacetic, acid beta-hidroxibutiric, acetonă). Pentru a fi valide, determinările trebuie să fie efectuate pe urina proaspătă, à jeun. (...)

Descoperirea unei glicozurii necesită cel puţin două determinări ale glicemiei efectuate în condiţii bazale pentru a orienta diagnosticul unei glicozurii asociate unei hiperglicemii, ceea ce denotă prezenţa unui diabet zaharat, în timp ce o glicozurie normoglicemică trebuie să ne determine să cercetăm un diabet renal. Înainte de a întreprinde un bilanţ complementar, înainte de a afirma că este o glicozurie pozitivă, trebuie să ne asigurăm de validitatea examenului de laborator (detectarea unei glicozurii fals pozitive poate să fie legată de o eroare de tehnică). Glicozuria pozitivă poate fi datorată şi excreţiei urinare de anumite antibiotice

(peniciline, cefalosporine, streptomicină, acid nalidixic, izoniazidă, tetraciclină), produşi de contrast, L-dopa, frecvent de acidul ascorbic şi de salicilaţi. Unele toxice profesionale pot să determine o falsă glicozurie pozitivă (fenoli, formaldehidă, cloroform). O falsă normoglicemie poate fi întâlnită în cursul anumitor afecţiuni, precum sindromul carcinoid sau secundar administrării unor anu