Clientii companiilor aeriene, ale caror curse au fost afectate de norul de cenusa din Islanda, au doua optiuni: fie isi amana calatoria, fie isi primesc banii inapoi, dar in anumite conditii, potrivit unei dispozitii legislative europene.
"Chiar si in circumstante exceptionale, drepturile pasagerilor din Uniunea Europeana continua sa se aplice, iar calatorii se pot folosi de acestea", a precizat vicepresedintele CE, comisarul pentru Transporturi Siim Kallas, citat de Mediafax.
El a amintit ca in afara informatiilor despre evolutia situatiei, companiile aeriene sunt obligate sa ofere bauturi, mancare si servicii corespunzatoare, spre exemplu cazare in astfel de situatii.
Pasagerii au dreptul sa-si amane calatoria sau sa ceara rambursarea integrala a biletului de avion.
"In privinta amanarii, pot face acest lucru numai intr-un termen de 30 de zile de la data initiala a zborului si spre aceeasi destinatie. Aceasta amanare este valabila de asemenea la zborul retur", a anuntat purtatoarea de cuvant a companiei britanice low-cost easyJet, Clotilde Huet.
In schimb, pasagerii nu au dreptul sa solicite compensatii financiare suplimentare, ca in cazul intarzierilor si anularilor care intra in raspunderea companiilor aeriene.
Legislatia europeana a fost adoptata in februarie 2004 si a inrat in vigoare in anul urmator. Clientii companiilor aeriene, ale caror curse au fost afectate de norul de cenusa din Islanda, au doua optiuni: fie isi amana calatoria, fie isi primesc banii inapoi, dar in anumite conditii, potrivit unei dispozitii legislative europene.
"Chiar si in circumstante exceptionale, drepturile pasagerilor din Uniunea Europeana continua sa se aplice, iar calatorii se pot folosi de acestea", a precizat vicepresedintele CE, comisarul pentru Transporturi Siim Kallas, citat de Mediafax.