Păstrând tradiţia, Gala Medica, ediţia a doua, va fi găzduită pe 17 mai la Teatrul Odeon. Colegiul Medicilor din România perseverează astfel în încercarea de a încuraja şi susţine, în mod simbolic, oameni, acţiuni şi instituţii care aduc plusvaloare şi fac onoare domeniului medical. „Ne dorim să exprimăm printr-un gest public, pentru al doilea an consecutiv, susţinerea faţă de cei mai activi actori ai sistemului medical din România. În continuare, ne propunem să premiem oameni obişnuiţi, eroi anonimi ai cotidianului, care reuşesc să păstreze în mişcare un sistem medical presat de mari frământări şi lipsuri. Meritul lor cel mai mare este acela de a păstra normalitatea în condiţiile în care doar extraordinarul mai atrage atenţia. Acţiunile lor nu sunt neapărat spectaculoase, ci valoroase prin cumulare şi demne de recunoaştere. (...)
Domeniul medical românesc are nevoie de coerenţă. Fără consecvenţa celor care populează acest domeniu evoluţia sa nu poate fi decât permanent înfrânată“, a declarat dl prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România. În contextul în care zilnic suntem asaltaţi de mesaje puternice şi ştiri spectaculoase, CMR aduce în prim-plan persoane şi acţiuni demne de atenţie.
Ediţia din acest an a Galei Medica va păstra structura categoriilor. Vor fi premii pentru jurnalism de sănătate (presă scrisă, audio-video, online), cel mai bun
comunicator medic, cea mai activă asociaţie de pacienţi, cea mai activă asociaţie din universităţile de medicină, cel mai bun produs de finanţare pentru medici, cea mai bună iniţiativă în domeniul bancar pentru medici, inovaţie medicală. Există însă două categorii noi care s-au impus datorită evoluţiei lor din ultimul timp: internet medical (cel mai activ site medical în 2009) şi blogul anului pentru cadrele medicale. Perioada de înscriere s-a încheiat, urme