Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cannes 2010

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 16 aprilie 2010 ·

O zi istorică - 15 aprilie 2010 -, data când, în cadrul obişnuitei şi mult aşteptatei conferinţe de presă de la Paris, preşedintele festivalului, Gilles Jacob, alături de staful ediţiei a 63-a, face cunoscută lista cea mare, cu titlurile şi regizorii aleşi în programul competiţiei oficiale pentru Palme d'Or. Mâine vom şti dacă figurează în acest club select şi nume româneşti. Vom afla, de asemenea, cine intră la secţiunile adiacente. Vom avea, din nou, după o absenţă de câţiva ani, filme la Cinefondation? Pentru Quinzaine... mai aşteptăm câteva zile, ca şi pentru Săptămâna criticii. Nu vom pronostica acum, deşi rumoarea creşte. Câteva nume - se spune - sunt deja sigure: Terrence Malick („Tree of Life"), Alejandro Gonzalez Inarritu („Biutiful"), Stephen Frears („Tamara Drew"), Lee-Chang Dong („Poetry"), Takeshi Gitano („Outrange"), Mike Leigh („Another Year"). Sunt vreo patru titluri franceze pe care se mizează, dar sunt şi outsideri gata decretaţi, care pot, totuşi, să facă o mare surpriză. Printre ei şi Constantin Popescu, cu „Principii de viaţă". Unde va fi Cristi Puiu cu „Aurora"? Mai este loc şi pentru altcineva de la noi? Sunt şi alte lucruri date ca sigure. La Short Film Corner, secţiunea destinată celor mai tineri, se vehiculează deja câteva nume: Dorian Boguţă („Zece"), Sabin Dorohoi („Clopotul"), Ilina Neagu („Ploaie în deşert"), Dinu Mărgărit („Trupul de coarde"). Cum stăm cu lista celor 15 proiecte de la Atelier? Cannes-ul înseamnă mai mult decât o lungă sau scurtă, mereu mult dorită, înşiruire de nume. Intrăm deja în ambianţa ediţiei a 63-a, programată între 12 şi 23 mai 2010, prin câteva elemente esenţiale, de atmosferă. Pe afiş figurează, în acest an, silueta unei vedete franceze - Juliette Binoche, văzută de un artist fotograf din SUA, Brigitte Lacombe. Tradiţionalul şi foarte densul număr special al revistei „Premiere" îl va avea acum ca r

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 32 minute
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 2 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 9 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum 2 ore
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°