Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"A venit sa ma omoare!"

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 16 aprilie 2010 ·

Odobesteanul de 74 de ani spune ca tinarul care l-a injunghiat de sarbatori a intentionat aceasta agresiune. Victima lui Daniel Luca spune ca invinuitul avea clar intentia de a-l ucide si de a-i lua bunuri din casa. Odobesteanul Neculai Neagu ne-a povestit clipele de groaza prin care a trecut in momentul in care Luca l-a atacat in propria casa, cu o zi inainte de Sfintul Neculai. Neagu, de 74 de ani, spune ca nici acum nu stie de unde a avut puterea sa lupte cu agresorul sau, care venise la el in vizita cu pretextul de a lua vin si tuica de sarbatori. Odobesteanul a mai precizat ca, desi stia ca Luca, de 34 de ani, din Slobozia Bradului, nu ar fi avut de unde sa ii achite vinul si tuica, a vrut sa faca un gest inainte de sarbatori. "De fapt a venit sa ma omoare. Stia ca eu am o familie bine pusa la punct. Eram in crama, scoteam tuica pentru el. M-a atacat prin spate, eu m-am luptat cu el, si deodata am vazut ca imi pune cutitul la git. Era un briceag, il avea in buzunar. M-a injunghiat de sapte ori, prima data in fata", ne-a marturisit Neculai Neagu. Acesta spune ca Luca nu a lucrat niciodata la el in gospodarie, insa in primavara il primise pe vrincean in gazda, adus de un alt muncitor. "Nu le-am luat bani, imi faceam pomana cu ei", a mai adaugat odobesteanul. Daniel Luca, de 34 de ani, din Slobozia Bradului, a fost retinut pe 12 aprilie a.c. de procurori sub acuzatia de tentativa de omor deosebit de grav si tentativa de tilharie. Sursa: Ziarul de Vrancea Odobesteanul de 74 de ani spune ca tinarul care l-a injunghiat de sarbatori a intentionat aceasta agresiune. Victima lui Daniel Luca spune ca invinuitul avea clar intentia de a-l ucide si de a-i lua bunuri din casa. Odobesteanul Neculai Neagu ne-a povestit clipele de groaza prin care a trecut in momentul in care Luca l-a atacat in propria casa, cu o zi inainte de Sfintul Neculai. Neagu, de 74 de ani, spune ca nici

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 38 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 36 minute
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 38 minute
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum o ora
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum o ora
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 5 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Un bărbat a capturat doi urși pe care i-a ținut acasă, într-un grajd din județul Arad

Mediafax acum 37 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au dispus luarea măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului R.R.C. cercetat pentru vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţ

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 6 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°