Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miruna Racoceanu este tânăra care dansează în jurul lumii

Publicat in Adevarul, vineri 16 aprilie 2010 ·

La numai 14 ani, micuţa artistă apare în lumina reflectoarelor alături de elita dansului sportiv românesc. Miruna Racoceanu a descoperit pasiunea pentru dans la vârsta de cinci şi a ştiut încă de pe atunci că va ajunge în lumina reflectoarelor de pe cele mai importante scene ale lumii.

Profil:

Născută. 4 decembrie 1996, la Reşiţa

Studii. Elevă în clasa a VI-a la Liceul Teoretic Traian Vuia

Hobby. Dansul şi muzica

A renunţat relativ repede la păpuşi şi alte îndeletniciri pe care le au de obicei fetiţele de seama ei şi s-a îndrăgostit de dansul de societate.

I-a fost suficient să urmărească pe micul ecran un concurs internaţional de dans, pentru că, a doua zi, părinţii îi şi căutau instructorul care să-i ghideze primii paşi pe ringul de dans.

Face naveta la Timişoara

„Am urmărit mastersul de la Bucureşti, cel mai important concurs internaţional de dans de la noi din ţară, şi am fost încântată de ceea ce am văzut acolo. Mi-am spus atunci în gând că mi-ar plăcea să ajung şi eu vreodată să dansez aşa, iar acum sunt extrem de bucuroasă că visul mi s-a împlinit”, îşi aminteşte Miruna. Şi-a demonstrat eleganţa şi graţia în zeci de concursuri de dans de societate, dar acum a trecut la un ritm mult mai alert. „Am făcut cinci ani dans de societate, apoi am decis să încerc şi dansul sportiv. Sunt deja patru ani şi jumătate de când fac dans sportiv la Timişoara”, mărturiseşte artista.

A făcut această alegere fără ezitare, chiar dacă ea presupune sacrificiu şi o muncă titanică. „În Reşiţa nu există niciun club de dans sportiv, motiv pentru care trebuie să fac naveta la Timişoara. Merg de cel puţin trei ori pe săptămână la antrenament şi nu văd nimic greu în asta pentru că fac totul cu mare plăcere şi cu multă pasiune”, spune Miruna.

La primul său concurs, Miruna şi-a stăpânit cu greu emoţiile, dar chiar şi aşa a ocu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doctorița din Suceava acuzată că a luat mită de la aproape 300 de bolnavi de cancer, condamnată la închisoare cu executare

HotNews acum 3 ore
Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia anunțată azi de Curtea de Apel Suceava este definitivă. În primă instanță, Tribunalul Suceava îi dăduse

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 2 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la conferinţa „National Security Dialogue” din Elveţia: Vreau să pledez în faţa dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă şi deschisă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat luni la conferinţa „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University şi The Heritage Foundation, din SUA în care a transmis că suportul pentru Ucraina trebuie să continue şi să creas

Guvernul aprobă rectificarea bugetară. Ciolacu: Aplicăm modelul statelor europene puternice

Mediafax acum 5 ore
Guvernul aprobă, luni, rectificarea bugetară. „Aplicăm modelul statelor europene puternice”, afirmă Marcel Ciolacu. El afirmă că 84% din deficit merge în zona de investiţii şi că este deficit sustenabil, ţinând cont că 8,5 lei din 10 cheltuiţi merg

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum 3 ore
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marcel Boloş: Legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni, despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, că legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora buget

Apele Române: Viitura care va veni pe Dunăre, în scădere daţă de estimarea iniţială

Mediafax acum 2 ore
Specialiştii de la Apele Române au actualizat, luni, prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în ţară. Astfel, debitul maxim prognozat este de 7900 - 8000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie 2024. Anterior, debitul era prognozat la 9.000 mc

Vremea

București
acum

25°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

24°
lun.

18°/24°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°