Oglinzile au obosit să mă repete întruna, pe de rost. Oglinzile s-au săturat de mine: poate e timpul să mor. Numai că moartea nu e atât de bună încât să vină atunci când o chemi. Si ca să nu stau chiar degeaba, uite că beau patruzeci de pahare cu vin -câte unul pentru fiecare semen al meu de care moartea s-a îndrăgostit la prima vedere, şi-mi sterg, înghesuit printre ceilalţi, la slujba de seară, câte un strop al lepădărilor mele. De ce, nu ştiu, dar ceea ce mântuie e neapărat al nostru, iar ceea ce mă bântuie e numai al meu. Din urmă vine, cu pas târşâit, inegal, paracliserul, zdrăngănindu-şi bolul cu arginţi, ca nu cumva să mă prefac că n-aud. Nu am întotdeauna mărunţişul la mine, mă scotocesc până găsesc să-i dau altceva.
Astăzi, de pildă, mi-a dispărut ochiul al treilea, din frunte, şi am scris, cu degetul muiat în vin, pe luciul oglinzii: „Aici odihneşte privirea mea către mine, fie-i ţărâna uşoară!"
Oglinzile au obosit să mă repete întruna, pe de rost. Oglinzile s-au săturat de mine: poate e timpul să mor. Numai că moartea nu e atât de bună încât să vină atunci când o chemi. Si ca să nu stau chiar degeaba, uite că beau patruzeci de pahare cu vin -câte unul pentru fiecare semen al meu de care moartea s-a îndrăgostit la prima vedere, şi-mi sterg, înghesuit printre ceilalţi, la slujba de seară, câte un strop al lepădărilor mele. De ce, nu ştiu, dar ceea ce mântuie e neapărat al nostru, iar ceea ce mă bântuie e numai al meu. Din urmă vine, cu pas târşâit, inegal, paracliserul, zdrăngănindu-şi bolul cu arginţi, ca nu cumva să mă prefac că n-aud. Nu am întotdeauna mărunţişul la mine, mă scotocesc până găsesc să-i dau altceva.
Astăzi, de pildă, mi-a dispărut ochiul al treilea, din frunte, şi am scris, cu degetul muiat în vin, pe luciul oglinzii: „Aici odihneşte privirea mea către mine, fie-i ţărâna uşoară!"