În faţa ansamblului de la Congonhas - statuile în aer liber a 12 Profeţi şi capelele înfăţişînd chinurile lui Isus pe Gol-gota - privitorul rămîne uimit si nedumerit: chiar si un specialist în istoria artei, dacă ar ajunge pe neaşteptate în mijlocul ansamblului lui Aleijadinho, n-ar şti probabil să spună cînd au fost create aceste sumbre

Faţada barocă a bisericii din fundal îţi sugerează că, ridicate în acelaşi timp cu biserica, statuile poartă marca barocului; senzaţia de giganţi în mişcare, atmosfera gravă, bogăţia de detalii vestimentare, varietatea uluitoare a chipurilor - totul îndrumă spre baroc. În acelaşi timp însă, masivitatea concepţiei, ilustrarea atentă a textului biblic te fac să crezi că ai în faţă piese smulse din cine ştie ce catedrală gotică şi aduse aici. Pluteşte în jur un aer de medievalitate.

Ordonarea riguroasă a imensului spaţiu, a muntelui în vîrful căruia se ridică biserica, îţi spune că peisajul cu sculpturi ar fi fost proiectat de un mare artist al Renaşterii, că cineva din şcoala lui Michelangelo a tăiat în piatră aceste formidabile corpuri umane, care nu seamănă unul cu celălalt, dar compun aceeaşi trupă. În fine, perfecţiunea anatomică şi frămîntarea tradusă în gesturi trimit la primele decenii de artă romantică. Pure impresii şi tot atîtea speculaţii! Nu regăsim nici una dintre marile şcoli europene, dar surprindem cîte ceva din fiecare.

Aleijadinho, unic şi măreţ, se găseşte la întretăierea tuturor curentelor artistice şi a secolelor, fără a înceta nici o clipă de a fi el însuşi. Desigur, arta pe care sculptorul brazilian o avea sub ochi era cea barocă; dar „ciungul" nu s-a mulţumit cu ceea ce alţii făceau în acelaşi timp cu el: a coborît instinctiv la originile sculpturii culte, condus doar de propriul său instinct şi propunînd contemporanilor „ceva ce nu s-a mai văzut". Iar aceştia i-au