Cuvântul de ordine pentru adolescentul de 12 ani îl reprezintă creionul. Face portrete, desene şi graffiti pe coală A4.
Pasiunea pentru desen şi-a descoperit-o din pură întâmplare, la vârsta de cinci ani. Într-una din zile, fiind singur acasă, s-a apucat de creionat diferite personaje. Când a ajuns în clasa a V-a şi-a dat seama că are talent. „Cu ajutorul dirigintei Ana Poenaru, profesoară de desen, am învăţat componenţa unui potret, a corpului uman. Am început cu personaje din desene şi filme, iar de curând am descoperit arta setik, adică graffiti”, a declarat Darius.
VEZI AICI GALERIE FOTO
Cu toate că alţi tineri fac graffiti pe diverse clădiri, el apelează doar la hârtie. Fiecare „operă” o semnează cu pseudonimul Setik - lord of graffiti. Printre lucrările sale se numără şi câteva cu tentă politică. „Am avut o temă de casă prin care trebuia să caricaturizăm un personaj din lumea showbiz-ului. L-am creionat pe Traian Băsescu. Deşi o caricatură presupune ca toată faţa personajului să fie la superlativ, eu am reprezentat cel mai bine nasul preşedintelui”, a precizat Darius. Cea de-a doua lucrare „politică” a sa face aluzie la Emil Boc, de fapt la „multitudinea” premierului. Pe o coală A4, elevul a scris, în stil graffiti, bineînţeles, „Bocs”.
Fan regele pop
Pe lângă graffiti, şcolarul este în egală măsură pasionat de portrete. Întrucât este mare fan Michael Jackson, regretatul artist nu avea cum să lipsească din portofoliul său.
„La portretul lui Michael Jackson am muncit trei ore, iar părul a fost cel mai dificil de realizat”, a mărturisit copilul. În general, se inspiră de pe Internet, însă niciodată nu copiază ceea ce vede. Din contră, dezaprobă acest lucru pentru că multe desene nu sunt deloc profesioniste. „Am dat peste Michael Jackson care pur şi simplu părea călcat de maşină. Recunosc că nu sunt exper