Violenţa fiinţei umane. Televiziunea franceză a realizat un experiment pentru a evalua reacţia publicului la violenţă: un participant la un concurs era pedepsit pentru fiecare răspuns greşit administrându-i-se şocuri electrice. In niciun moment, publicul nu a cerut clemenţă pentru "nenorocit", ba, dimpotrivă, a reacţionat până la delir când tensiunea ce trebuia să-i străbată corpul celui aflat pe scaunul electric creştea.
Doar câţiva participanţi la acest experiment - care nu aveau ştiinţă că, totuşi, este doar o simulare - au fost cuprinşi de milă şi au refuzat administrarea pedepsei. Imaginile nu difereau cu nimic de acele spectacole de Ev Mediu in care mulţimea era isterizată de plăcerea de a vedea decapitări, arderi pe rug sau torturi. Aşadar, natura umană nu este funcţie de civilizaţie, tehnologie, educaţie. Nimic nu pare a-i produce o plăcere mai mare decât a vedea durerea celuilalt, nimic nu pare a exercita o fascinaţie mai puternică decât aceea de a-i produce celuilalt răul, de a-i pricinui suferinţa până dincolo de suportabilitatea umană. Chipul se desfigurează, trupul intră aproape in fibrilaţie, mintea e in transă in acele momente. Fiinţa angelică de până atunci se transfigurează in plăcerea de a produce răul: fizic, psihic, sufletesc.
Carte şi parte. Mă amuză modernizarea, deformată, a zicalei "Ai carte, ai parte!" folosită de către intelectuali in favoarea intelectualui! Adică, vezi, Doamne, cine are studii va avea parte de o viaţă mai uşoară, va tăia din tortul vieţii o felie mai mare şi mai dulce! Eroare! Eroare de două ori: mai intâi că nu la oarece diplomă se referea zicala, ci la carte ca scrisoare de recomandare, ca insemn de recunoaştere (Horea duce impăratului o carte - desigur, nu "Orbitor" şi nici una de Coelho, ci un insemn, o "carte" de recunoaştere ca membru al masoneriei!). Şi nici că intelectualii ar avea o viaţă mai b
