Recîştigarea paradisului
Numărul 13 al revistei CULTURA (8 aprilie 2010) a atras atenţia Cronicarului prin cuceritorul eseu al lui Mihnea Rudoiu, inspirat de lunile petrecute de autor în Sudan. Textul se intitulează „I'll follow the sun. Sudan: loc încremenit" şi este trecut la categoria reportaj, încadrare care nu l-ar nemulţumi pe Cronicar dacă verva autorului n-ar preschimba textul într-o veritabilă bijuterie de limbă. De aceea, articolul care se întinde pe patru pagini de revistă e mai mult decît un reportaj, este o reuşită literară. Mihnea Rudoiu descrie ce a văzut la faţa locului, şi o face cu multă inspiraţie şi cu un umor pe măsură: „Acum doi ani, cineva m-a sfătuit în felul următor: «Dacă vrei să te simţi bine în România, du-te în Sudan»". Şi autorul se duce acolo şi-şi povesteşte peripeţiile: sărăcie înspăimîntătoare, caniculă permanentă, instabilitate politică, conflicte etnice. „La Hotel Paradise. O locuinţă cu două camere de cămin studenţesc şi curte. Nu avem electricitate, apă curentă, bucătărie, baie sau duş, dar cel puţin zidurile locuinţei sunt din cărămizi. Una din puţinele de fel din zonă. Ca aspect e doar puţin mai dărăpănată decît casa guvernatorului. Şi doar de două ori mai mică. Trăim pe picior mare, aş putea completa, ca nişte boieri. [...] Seara începînd cu şapte şi jumătate, beznă. Beznă, beznă, beznă. Cele cîteva magazine şi baruri deschise îşi iau lumină de la generator, care produce un zgomot infernal. Unul se află lîngă «hotelul» nostru, carevasăzică ştiu ce vorbesc." Patru pagini de descriere veridică a unei lumi din contemplarea căreia te alegi cu convingerea că România, cu toate tarele ei, e raiul pe pămînt.
O revistă neprovincială din provincie
Un exemplu convingător despre felul cum trebuie să arate o publicaţie de cultură care apare în provincie pentru a nu fi provincială îl co