Autoritate spirituală şi putere temporală

de René Guénon, Editura Herald

Maestru al unei spiritualităţi pierdute şi critic acerb al modernităţii laicizante, René Guénon realizează în acest eseu concentrat o comparaţie bine structurată între cele două registre permanent aflate în conflict în istoria omenirii: autoritatea spirituală şi puterea temporală. Dacă prima se întemeiază pe o tradiţie revelată şi primordială, transmisă pe cale orală, filiaţie asupra căreia trebuie să vegheze, cea de-a doua are ca fundament o tradiţie scripturală, mai întâi de extracţie revelată, gestionată de sacerdoţi, apoi preluată prin transfer simbolic de puterea monarhică şi uzurpată finalmente, prin revoluţie, de puterea laică în sens politic modern. Guénon subliniază substituirea ilicită şi violentă a legitimei autorităţi spirituale, cu care regalitatea s-a confundat o perioadă istorică îndelungată, de către guvernământul de tip laic, prin acapararea atribuţiilor sacerdotale golite de sensul lor transcendent. De aici, graţie acestui raptus violent, s-a produs sărăcirea spirituală a modernităţii, prin despiritualizarea progresivă a lumii. În planul analizei istorice, este extrem de interesantă incursiunea autorului în universul sacru hindus, ale cărui instituţii şi mecanisme pare să le cunoască la perfecţie.

René Guénon s-a născut la 15 noiembrie 1886, în Blois, pe malul stâng al Loirei. În 1904 a venit la Paris, înscriindu-se la Colegiul Rollin, ca student la matematici. În 1908, Guénon era deja implicat în frecventarea tuturor „şcolilor“ ocultiste ale epocii. Iniţiat în Francmasonerie, în Ordinul Martinist, student al Şcolii Hermetice a lui Papus, el a devenit o figură cunoscută în mişcarea ezoterică de atunci. În acest an, 1908, s-a fondat Ordinul Renovat al Templului, iar René Guénon a devenit şeful acestuia. Prin acest Ordin, Guénon a încercat, urmând o cale mai