În spiritul lucrărilor semnate de Calder, Stella, Lichtenstein, Warhol şi Holzer, BMW a anunţat că cea
de-a 17-a ediţie a proiectului Art Car, ce va fi creată de Jeff Koons, va participa acolo unde au concurat primele lucrări de artă mobile ale celebrilor artişti - cursa de 24 ore de la Le Mans, în Franţa, în perioada 12-13 iunie 2010. "Pânza" lui Koons este modelul BMW M3 GT2, omologat pentru participarea în ediţia din acest an a celei mai faimoase curse de anduranţă din lume.
Un V8 de 500 de cai...
Derivat dintr-un automobil sport BMW M3 de mare performanţă, BMW M3 GT2 dispune de un motor V8 cu capacitatea de 4,0 litri, ce dezvoltă o putere maximă de 500 CP, de un şasiu evoluat, frâne de competiţie şi de utilizarea la scară largă a materialelor uşoare. Capabil să atingă 160 km/h în 3,4 secunde, BMW M3 GT2 este deja considerat ca un candidat serios la victorie în cursa din acest an, deşi intră în categoria maşinilor aflate la debut.
Directorul BMW Motorsport, Mario Theissen, a declarat: "Cursa de la Le Mans este unul dintre cele mai importante evenimente din motorsportul internaţional. Aceasta reprezintă scena ideală pentru revigorarea tradiţiei proiectelor BMW Art Car. Capodopera lui Jeff Koons îi va impresiona pe toţi cei care vor dori să o vadă, chiar şi după ce BMW M3 GT2 va trece linia de sosire. Proiectele BMW Art Car au fost deseori capabile să impresioneze cu realizările lor sportive. Sunt optimist că va fi cazul şi în acest an".
Porsche optează pentru 911 GT3 R Hybrid!
Tot la vestita cursă de la Le Mans Porsche va participa cu un model inedit. Mai exact este vorba de 911 GT3 R Hybrid, care este deja testat de specialiştii companiei germane. Inima bolidului, adică generatorul, a fost construit de Williams Hybrid Power după specificaţiile puse pe hârtie de proiectanţii Porsche. 911 GT3 R Hybrid va fi