Stagnarea preturilor la alimente si servicii, ponderea redusa pe care o are benzina in cosul de consum, cat si efectul posibil temporar al scumpirii carburantilor sunt argumente pentru continuarea procesului dezinflationist, spun analistii.
Combustibilii au acumulat in primul trimestru o scumpire de 5,3%, in conditiile in care preturile de consum in economie au crescut in total cu 2,1% in primele trei luni din 2010.
Aceasta este a doua mare crestere pe care a inregistrat-o o grupa de produse, exceptand tutunul si tigarile al caror pret a crescut de la inceputul anului cu 15%.
Preturile la benzina la pompa au crescut de la sfarsitul anului trecut de la 3,71 la 4,33 lei pe litru, in timp ce pentru benzina premium pretul a sarit de pragul de 5 lei pe litru.
Cu toate acestea, inflatia anuala a fost mai redusa in ultimele doua luni, temperata de stagnarea preturilor la produsele alimentare, care cantaresc 37% in cosul de consum pe baza caruia se calculeaza indicele preturilor. In acelasi timp, combustibilii cantaresc 7,5% din cosul de consum al romanilor. Acest lucru inseamna ca dintr-un salariu mediu net de 1.370 lei, un roman cheltuie 507 lei pe mancare si 103 lei pe benzina.
Dupa un varf de 5,2% la care a urcat rata anuala a inflatiei in ianuarie, a coborat la 4,49% in februarie si 4,2% in martie, astfel ca avansul preturilor la combustibili nu reusesc sa inghita scaderea preturilor la unele alimente, precum ouale sau laptele.
"Cresterea preturilor la combustibili nu cred ca va avea un efect destabilizator pentru tinta de inflatie anul acesta. Chiar daca pretul petrolului probabil a crescut peste marja superioara luata in calcul la prognozarea inflatiei, este posibil sa fie numai o crestere temporara. Sansele ca inflatia anuala sa fie intre 3 si 4% la sfarsitul anului sunt foarte mari, in absenta unor socuri puternice, cum ar fi o dep