Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei, filosof şi istoriograf, a avut preocupări pentru Medicină, în opera lui referirile la acest domeniu fiind numeroase. E posibil ca noţiunile respective să-i fi fost predate de Ieremia Cacavelas, preceptorul său, care era nu numai ieromonah, ci şi medic, cu studii la Padova, dar şi de Alexandru Mavrocordat – autor al unei lucrări despre circulaţia sângelui. Încât, rândurile de început ale monografiei INCURSIUNI ÎN ISTORIA PNEUMOLOGIEI DIN MOLDOVA, semnată de doctorii Cristian Didilescu, cercetător ştiinţific principal la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta“, profesor asociat la UMF Craiova, şi Traian Mihăescu, profesor de Pneumologie la UMF „Gr. T. Popa“ din Iaşi, nu surprind: „Primele menţiuni despre tuberculoză în ţara noastră se găsesc sub numele de «ohtică»,în scrierile lui Dimitrie Cantemir. Menţiunea lui Cantemir, care avea boala în familie, pledează pentru existenţa tuberculozei la noi cu mult înaintea sa, fiindcă oftica este descrisă de el cu simptomele caracteristice, ca o boală veche, cu perioadă lungă de manifestare, ce poate deveni cronică“. (...)

Autorii ara Publicitate tă în continuare că date statistice de relativă fiabilitate există abia din a doua jumătate a secolului al nouăsprezecelea şi că mortalitatea în anii 1870–1900 se situa între 400 şi 500 la suta de mii de locuitori. Anul 1901 este unul de importanţă iatroistorică – ia naştere Societatea pentru Profilaxia Tuberculozei, avându-l ca preşedinte pe dr. M. Petrini Galaţi (corect, Mihail Petrini Galatzi, n.n.), dar nu numai pentru acest fapt. Atunci se deschid primele două dispensare, la Spitalul Colţea şi la Sanatoriul Filaret, în Bucureşti, unul dintre cele mai afectate oraşe din lume prin această boală. Capitolul introductiv, „Date despre începuturile tuberculozei în România“, continuă cu înregistrarea unor evenimente remarcabile din necurmata lupt