Viaţa de şofer Şoferii răspundeau de funcţionarea şi de "curăţenia perfecta" a maşinilor. Nu aveau foi de parcurs, dar zilnic notau intr-un registru orele de plecare şi de intoarcere. După terminarea curselor indicate de către preşedinte, aceştia erau obligaţi să-şi spele şi să-şi greseze maşinile. In prezent, şoferii nu-şi mai spală singuri maşinile, având la dispoziţie o spălătorie ecologică, iar foile de parcurs au devenit o obligaţie impusă prin fişa de post… Cât despre uşieri, locul lor a fost luat de fetele şi băieţii de la SPP, al căror bun-simţ şi profesionalism nu pot fi puse la indoială. Jurământul de credinţă Funcţiile se creau de către preşedinte, cu avizul Biroului Permanent şi cu aprobarea a 2/3 dintre parlamentari. Inaintările in funcţie se realizau in acelaşi mod. Existau opt grade ierarhice. Deşi personalului tehnic şi celui de serviciu li se cereau studii medii, la concurs se "da preferinţă celor cu studii mai superioare". Erau admişi numai cetăţenii români, cu vârste cuprinse intre 21 şi 30 de ani, cu stagiul militar satisfăcut şi "cu o constituţie fizică sănătoasă pentru a fi apţi să indeplinească in bune condiţiuni serviciul". Era necesară o diplomă de licenţă obţinută in România sau in străinătate, in cel de-al doilea caz trebuind să fie echivalată in ţară. Doar pentru Serviciul Contabilitate şi pentru chestori se specifica faptul că diploma de licenţă trebuia să fie obţinută la Academia de Inalte Studii Comerciale. Detaliile privind concursul se publicau in Monitorul Oficial cu cel puţin 30 de zile inainte de examen. Toţi candidaţii erau testaţi la limba română, iar cei care doreau să ocupe funcţia de stenografi sau dactilografi erau testaţi suplimentar din punct de vedere tehnic. Funcţionarii parlamentari femei erau o rara avis, din cauză că nu indeplineau un criteriu regulamentar: stagiul militar satisfăcut! Femeile puteau fi doar dactilograf