Până în urmă cu doar 48 de ore, cei din marea famiglie Berceanu lăudau în spume Autostrada Comarnic - Braşov.
Pe cea mai grandioasă operă inginerească ce poartă drumul prin tuneluri, din vârf în vârf de munte precum capra neagră, cu viteza gândului, vom ajunge la destinaţia dorită. În loc de două-trei ore de calvar, în mai puţin de o oră, pe spinarea muntelui de beton vom străbate Valea Prahovei.
Dar, bombă! De ieri s-a pus doliu la uşa ministerului. Unde s-au dus lăudătorii, de ce au amuţit! Franco-grecoteii au dat contractul de gard. Nu mai vor să ne bage în epoca vitezei. Întrebările curg: de ce, de ce, de ce? Vai, iar rămânem cu drumeagul nostru străbun, pe drumul pietruit de nemţii lui Hitler, singurul care nu s-a prăbuşit.
Mă pun în mintea celor de la Vinci, spăimiţi şi de partenerii lor greci care au ştiut să jumulească ştiinţific bugetul UE. Dacă le facem autorută românilor ăştia înţepeniţi, nouă ce ne iese? După socoteala făcută până alaltăieri, blatul cu Berceanu era perfect. Vă dăm viteză, să bage gonetă băieţii de pe Dorobanţi până la Predeal, cu Nuţi la portbagaj, dar costă. Costă cât nu puteţi voi duce. Şi s-au aruncat la preţul nesimţit de 80 de milioane de euro pe kilometru. Aveam în perspectivă cea mai scumpă autostradă din Europa, o puteam pune în muzeul şpăgilor!
Până să ne dea vestea proastă că nu semnează contractul, Vinci-Aktor ne-a băgat la cheltuială. Studii de impact, proiecte, organizări de licitaţii, mese de protocol şi alte mangleli mici şi mijlocii. Potul cel mare s-au ferit să-l dea - bătea la ochi, atât de gogonat era preţul. Banca Europeană de Investiţii s-a dat deoparte, probabil că mirosea prea tare ozonul din Bucegi. Fără BEI, nimeni nu se prea aruncă să finanţeze superautostrada.
Avem renume bun, că începe hârâiala după ce se schimbă guvernul, vin ăilalţi să umble prin serta
