Actionarii minoritari ai companiei de servicii petroliere Rompetrol Well Services (PTR), controlata de grupul kazah KazMunaiGaz prin intermediul Rompetrol Group, au solicitat majorarea dividendului brut pe care compania il va distribui din profitul anului trecut de la 0,015 lei/actiune (propunerea Consiliului de Administratie) la 0,025 lei/actiune.
Grupul Rompetrol detine 70% din actiunile Rompetrol Well Services dupa ce a cumparat circa 19% din actiuni in cadrul ofertei publice de preluare derulata la inceputul acestui an. Cei mai multi dintre actionari au refuzat pretul oferit de kazahi, de 0,43 lei/actiune, preferand sa-si pastreze participatiile. Dupa incheierea ofertei, actiunile PTR au sarit cu 35%, tranzactionandu-se ieri la 0,57 lei/actiune. In ciuda propunerii de crestere a dividendului, actiunile PTR au scazut ieri cu 2%, in conditiile in care decizia finala apartine kazahilor, care sunt majoritari.
Printre cei mai mari actionari minoritari ai PTR se numara fondul de investitii olandez MEI si senatorul UDMR Attila Verestoy.
Kazahii au anuntat investitii de 200 de milioane de dolari la Petromidia
KazMunaiGaz (KMG) intentioneaza sa aloce 200 mil. dolari pentru modernizarea Rompetrol, a anuntat directorul pentru strategie si administrarea activelor, Ardak Kassimbek. Compania kazaha nu a detaliat insa in ce vor consta investitiile, insa o parte semnificativa ar putea fi alocate pentru rafinaria Petromidia.
Rompetrol Rafinare, principala companie a grupului Rompetrol, care opereaza rafinaria Petromidia, si-a bugetat pentru acest an investitii de 150 mil. dolari, din care aproape 120 mil. dolari pentru cresterea capacitatii de prelucrare a rafinariei la peste 5 milioane de tone de titei pe an. Alte 14 mil. dolari sunt destinate cresterii eficientei energetice a rafinariei, iar 10 mil. dolari reprezinta investitii de mediu.
Anunt