Aceştia trebuie să întemeieze colective de analiză, coordonatorii urmând să fie desemnaţi de CSA
Toate sesizările vor fi înregistrate într-un registru electronic
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a emis o normă prin care obligă asigurătorii şi intermediarii în asigurări să deschidă şi să menţină un registru unic de reclamaţii şi sesizări în format electronic, în care să înregistreze toate sesizările şi reclamaţiile primite şi să răspundă în cel mult 30 de zile.
Potrivit preşedintelui CSA, Angela Toncescu, ultimul act emis de Comisie se referă la rezolvarea reclamaţiilor privind activitatea asigurătorilor şi intermediarilor în asigurări, aceştia fiind obligaţi să răspundă la fiecare reclamaţie primită direct de la petenţi, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, "indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nu".
Preşedintele CSA a mai spus, citat de NewsIn, că asigurătorii şi intermediarii trebuie să formeze colective de analiză şi soluţionare a reclamaţiilor, iar desemnarea coordonatorilor acestor colective se va face cu avizul CSA.
Astfel, companiile au la dispoziţie 30 de zile de la publicarea reglementărilor în Monitorul Oficial, care a avut loc pe 7 aprilie, pentru a forma aceste colective şi a desemna coordonatorii.
Pentru reclamaţiile primite de la CSA, companiile vor transmite, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la solicitare sau în termenul precizat în mod expres în solicitare, o notă de fundamentare, precum şi toate informaţiile, documentele şi situaţiile solicitate de către autoritatea de supraveghere.
Amenzi pentru cei care emit soluţii care nu sunt în interesul asiguraţilor
Toncescu a mai spus că, în cazul în care din analiza notei de fundamentare transmisă către CSA rezultă că prin soluţia adoptată nu sunt protejate interesele asiguraţilor, CSA adoptă,