Fondul Monetar Internaţional a avut parte, cum ar spune mulţi, de o criză prielnică. Cu nici trei ani în urmă, mulţi observatori credeau că Fondul şi-a cam trăit traiul şi că ar trebui desfiinţat. De atunci, FMI a intervenit în Ungaria, Letonia, Islanda, Ucraina şi în alte ţări lovite de criză, beneficiind de o infuzie masivă de noi resurse.
O parte a explicaţiei pentru faptul că Fondul este astăzi mai stimat derivă din recenta demonstraţie de flexibilitate în gândire - virtute rară pentru o birocraţie mare şi stângace. FMI şi-a regândit opoziţia tradiţională faţă de controlul capitalurilor. A sugerat ca băncile centrale să ia în calcul ţinte de inflaţie mai mari pentru a evita nivelul zero în eventualitatea unor şocuri deflaţioniste. Pentru această atitudine s-a ales cu reproşuri ferme din partea Bundesbankului german - un semnal clar că Fondul acţionează corect.
FMI a înfiinţat şi o linie flexibilă de creditare, pentru a pune la dispoziţia unor ţări scuturate de furtuni financiare neprovocate anumite resurse monetare rapid şi în condiţii neoneroase. Problema e că, în ciuda denumirii atractive, această linie de creditare nu a fost accesată decât de puţine state, iar în Asia nu s-a servit nimeni de ea.
Este relevant că, atunci când Coreea de Sud căuta disperată dolari după prăbuşirea Lehman Brothers, această ţară s-a împrumutat de la Rezerva Federală a Statelor Unite, nu de la FMI. După experienţele din 1997-1998, decidenţii coreeni ar prefera să se arunce într-o prăpastie decât să se mai împrumute, chiar şi fără condiţii impuse, de la FMI.
Deşi nu totul e lapte şi miere, chiar au existat progrese. Iar pentru ele, managementul FMI, puternic şi abil politic - calităţi de care Fondul nu prea a beneficiat în trecutul recent -, merită lăudat.
Acum însă, bursa zvonurilor fierbe: bârfa la modă e că directorul executiv al FMI, Dominique Strauss
