Asasinarea fostului premier pakistanez Benazir Bhutto putea fi prevenită, arată concluzia unei anchete a Naţiunilor Unite asupra atacului terorist de la sfârşitul anului 2007, în care a fost ucişi şi alte peste 20 de persoane, relatează Antena3.ro
Comisia susţine că guvernul pakistanez din acea vreme a eşuat atât în protejarea fostului premier, cât şi în anchetarea corectă a atentatului.
Abia revenită din exil, ca lideră a opoziţiei, Benazir Bhutto supravieţuise cu doar câteva luni mai devreme unui alt atentat, soldat cu aproape 140 de victime.
F.A. Asasinarea fostului premier pakistanez Benazir Bhutto putea fi prevenită, arată concluzia unei anchete a Naţiunilor Unite asupra atacului terorist de la sfârşitul anului 2007, în care a fost ucişi şi alte peste 20 de persoane, relatează Antena3.ro

F.A.