Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Macovei, ANI: Decizia CC ar putea afecta aderarea la Spaţiul Schengen

Publicat in Romania Libera, vineri 16 aprilie 2010 ·

Macovei a adăugat că preferă ca punerea în acord cu legea fundamentală a normelor de reglementare a ANI să fie făcută prin Ordonanţă de Urgenţă de către Guvern, întrucât există o situaţie de excepţie în care o lege organică poate fi modificată prin OUG, potrivit Mediafax.

El a anticipat dezbateri "dramatice", susţinând că un sfert dintre parlamentari sunt în atenţia ANI pentru verificarea declaraţiilor.

Şeful ANI, Cătălin Macovei, a spus vineri în cadrul unei conferinţe de presă că decizia CC, pe care nu o cunoaşte decât din surse de presă, va afecta nu numai activitatea Agenţiei, iar consecinţele "nu pot fi comensurate".

"Reacţiile nu vor fi pozitive, consecinţele nu se vor resfrânge doar asupra activităţii ANI, ci şi asupra fondurilor europene acordate României şi asupra aderării României la Spaţiul Schengnen", a spus Cătălin Macovei.

Secretarul general al ANI, Horia Georgescu, a mai spus că s-a desemnat cine va merge din Agenţie la comisia de lucru din Guvern şi că speră într-o lege "mai bună şi mai dură".

Întrebat dacă judecători ai Curţii Constituţionale sunt în atenţia inspectorilor de integritate, Macovei a spus că nu comentează această informaţie, potrivit căreia şapte dintre cei nouă judecători a CC sunt verificaţi de către inspectori de integritate.

Macovei a adăugat că ANI a primit semnale din partea reprezentanţilor ambasadelor de la Bucureşti, existând îngrijorări "faţă de noile evoluţiile privind activitatea Agenţiei".

"Toată lumea aşteaptă motivarea Curţii Constituţionale", a subliniat Macovei.

Conducerea ANI a insistat asupra faptului că Agenţia este condiţionalitatea numărul 2 din Mecanismul de Cooperare şi Verificare a Uniunii Europene şi asupra menţionării instituţiei în rapoartele de ţară.

El a precizat că până la momentul în care decizia Curţii Constituţionale va fi publicată în Monitorul Oficial,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°