E singura din judeţ. Are mai bine de o sută de ani. De când a apărut internetul şi de când sistemul de învăţământ agonizează, se reinventează. Cu fiecare acţiune, se îndepărtează şi totodată se întoarce la carte, la educaţie, la cultură.

N-am înţeles niciodată de ce durează atât. Din momentul în care lăsam buletinele completate până se întorceau cu ele apucau să treacă minute bune. Îmi imaginam cu furie cum, dincolo, ferite de ochii noştri, doamnele trăgeau din ţigară şi sorbeau din cana cu cafea. Pe lângă mine, erau şi alţii care bombăneau, nemulţumiţi. Cât le ia să aducă nişte cărţi?

O încăpere micuţă, mai mult un vestibul, un loc de trecere, apoi intri în depozitul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman“ din Craiova. Accesul e interzis celor care nu lucrează aici. Miroase ciudat, a hârtie veche, a praf de carte, a cameră închisă. Sute, mii de volume stau înghesuite unul în altul, în rafturi suprapuse. Sunt 538.206 de documente în clădirea aceasta donată după 1900. La mai bine de doi metri înălţime, o bucată din fier, ca o punte între cele peste o jumătate de milion de volume, constituie „scândura“ pe care se urcă bibliotecarele să caute cărţile solicitate. „Înainte, erau doar nişte schele pe care trebuia să le plimbăm de la un capăt la altul al rândului. De multe ori, cu ochii după titluri, nu mai eram atente la picioare şi cădeam de acolo“, îşi aminteşte Rodica Păvălan, purtătorul de cuvânt al instituţiei. De mai bine de un veac, aici s-au strâns cărţi şi reviste, periodice, volume de patrimoniu - unele de la 1600. În depozitul acesta, în care doar mobilierul şi hârtia îşi au locul, se pierdeau bibliotecarele pe care le bănuiam că stau la ţigară. Aici veneau, una sau două, în funcţie de felul în care se stabileau turele, să caute, să urce pe schele, să dibuiască volumele - de critică literară, de fizică, de biologie sau de matematică - pe