A fost şi băiat bun, şi băiat rău. A avut parte şi de lumini, şi de umbre. A jucat şi film, şi teatru. Succesul i-a atins umărul devreme, făcându-l celebru, dar şi-a păstrat coloana vertebrală şi astăzi se poate lăuda cu nenumărate proiecte personale, dar şi dedicate copiilor. Adrian Păduraru îşi aniversează astăzi ziua de naştere, Jurnalul Naţional îi urează La mulţi ani!
"Sunt fericit că am ales actoria"
S-a scris mult despre asemănările şi diferenţele dintre actorul de teatru şi cel de film. Nu orice actor poate fi şi actor de cinema, calităţile cerute de film fiind legate de fotogenie, expresivitate, de capacitatea de a comunica variate stări sufleteşti şi trăiri prin nuanţe abia perceptibile. Acesta este şi cazul lui Adrian Păduraru, care este deopotrivă actor de teatru şi film.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa profesoarei Sanda Manu, în anul 1984. A debutat cu rolul Un soldat în piesa "Diavolul şi bunul Dumnezeu" de J. P. Sartre, regia Silviu Purcărete, la Teatrul Mic, Bucureşti. A jucat în "Declaraţie de dragoste", "Cucoana Chiriţa", "Extemporal la dirigenţie", "Chiriţa în Iaşi", "Secretul armei... secrete", "Momentul adevărului", "Moartea unui artist", "Jusqu'a la morte", "Journal intime", "A".
ACTORIA, O EXPERIENŢĂ UTILĂ
Prin liceu s-a gândit să dea la Medicină, spre fericirea părinţilor, care i-au cumpărat imediat cărţile de care avea nevoie. Aidoma personajului său din "Declaraţie de dragoste", biologia şi chimia nu i s-au potrivit, aşa că, după ce le-a răsfoit, şi-a dat seama că nu-i place Medicina, că voia să fie de fapt actor... "Îmi doresc să fac asta şi acum. Sunt fericit că am ales actoria. E o metodă de a te cunoaşte pe tine însuţi, pe ceilalţi şi o experienţă utilă în orice profesie. Ne facem actori pentru a fi cunoscuţi, iar lucrul acesta ne place, chiar da
