“… Cu unu anu înainte de ce s-au rădicat Hmil, hatmanul căzăcescu, asupra leşilor, aproape de secere, eram pre atuncea la şcoală la Baru, în Podoliia, pre cale fiindu de la sat spre oraş. Numai ce vădzum despre amizădzi unu nour cum să rădică deoparte de ceriu un nour sau o negură. Ne-am gândit că vine o furtună cu ploaie, deodată, până ne-am timpinat cu nourul cel de lăcuste, cum vine o oaste la sol. În loc ni s-au luat soarele de desimea muştelor. Cele ce zbura mai sus, ca de trei patru suliţe mai sus, iară carile era mai gios de un stat de om şi mai gios zbura de la pământ. Urlet, întunecare, asupra omului sosindu, să rădica oarece mai sus, iară multe zbura alăturea cu omul, fără sfială de suflet, de ceva. Se rădica în sus de la om bucată mare de ceia poiadă şi aşea mergea pe deasupra pământului, ca de doi coţi, până în trei suliţe în sus, tot într-o desime şi într-un chip. Un stol ţinea un ceas bun, şi dacă trecea acela stol, la un ceas şi giumătate sosiia altu şi aşea, stol după stol, cât ţinea de la aprândzu până îndesară şi pănă la căderea de mas. Cădea şi la popasuri, însă unde mânea, rămânea pământul negru, împuţit. Nice frundze, nice pai, ori de iarbă, ori de sămănătură nu rămânea. Şi să cunoaşte şi unde poposiia, că era locul nu aşea negru la popas, ca la masul aceii mâniei lui Dumnedzău… “ (Miron Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei)

Addenda

Reportajul, ca de altfel şi norul înaripat, sunt vechi de vreo trei secole. Norul cel nou, neînsufleţit de data asta, pare mai blând, căci nu distruge recoltele şi nu lasă popoarele înfometate, în schimb ţine avioanele la sol. Aşadar un nor care dezbină şi izolează abia unificata Europă, dar de care ne putem apăra cu o banală umbrelă.

Acum 24 ani, tot în luna aprilie, un alt nor, cu mult mai perfid, pleca de la Cernobîl şi străbătea Europa de la un capăt la celălalt. Un nor invizibil, împotriv