Marin Chivu este unul dintre puţinii copii din Costeşti care au scăpat de un incendiu devastator la biserica din sat, în 1930, în care au murit 116 suflete. Bătrânul îşi aminteşte că a plecat de la biserică împreună cu un vecin pentru că era prea aglomerat. O oră mai târziu, toţi prietenii i-au pierit în flăcări.

În noaptea de 18 aprilie 1930, în Vinerea Mare, bisericuţa din lemn din Costeşti a ars din temelii şi, odată cu ea, 116 suflete, majoritatea copii. La 80 de ani de la evenimentul care a şocat o comunitate, oamenii încă vorbesc cu groază de acea noapte blestemată. Pentru că la slujbă se strânseseră cu mult peste 200 de oameni, n-a fost chip ca toţi să intre în bisericuţă. S-au sfătuit cu preotul satului şi s-au împărţit: copiii şi tinerii înăntru, iar părinţii şi bătrânii satului, afară.

Marin Chivu avea pe atunci nouă ani. A ajuns la Denie ceva mai târziu decât prietenii săi. „M-am strecurat cu greu vreo jumătate de metru în biserică, dar nu mai era chip să înaintez, iar eu ţineam morţiş s-ajung în faţă. Am tot încercat să mai fac un pas-doi, dar nu se putea. Era înghesuială ca niciodată. Am stat ce-am stat şi apoi am ieşit din biserică, cu-n vecin. Parcă Dumnezeu ne-a îndemnat să facem cale-ntoarsă. La nici un ceas, am auzit de prăpăd", povesteşte bărbatul, acum în vârstă de 89 de ani.

Cei mici n-au văzut focul

O coroană de hârtie ceruită s-a aprins pe nisimţite de la o lumânare aşezată în sfeşnic. Cineva a încercat să stingă flăcările împrăştiind scântei încolo şi încoace. Pericolul părea că trecuse, aşa că preotul Dumitru şi-a continuat slujba fără să bănuiască măcar că o scânteie se ridicase în podul bisericuţei aprinzând sutele de coroane şi lumânările depozitate acolo.

Bârnele şubrede şi lemnul aproape putred au luat foc aproape pe nesimţite. Primii care au înţeles că ceva e în neregulă au fost părinţii, care vedeau de-afar