Antrenorul lui Dinamo, Cornel ţălnar, a pierdut pentru meciul de la Bistriţa doar doi posibili titulari, Boştină şi Alexe, şi a scăpat de jucătorii ieşiţi din formă, Bratu, Zicu, Mărgăritescu şi Adrian Cristea.
Acţiunea celor şase jucători care au refuzat să mai facă parte din lot, Bratu, Zicu, Boştină, Alexe, Adrian Cristea şi Mărgăritescu, ar fi fost premeditată. Toţi cei şase vor să plece de la echipă, la îndemnul impresarului Ioan Becali. Până una alta, aflaţi în Bucureşti, greviştii au fost chemaţi la antrenament pe stadionul Dinamo. “Cine nu se prezintă ia amendă 15.000 de euro”, a anunţat preşedintele Nicolae Badea.
Au vrut înlăturarea lui Florin Prunea
Grupul celor şase doreşte, în principal, înlăturarea managerului sportiv Florin Prunea şi înlocuirea acestuia, din vară, cu Ionel Dănciulescu, încă jucător activ la Hercules, în liga a doua spaniolă.
Ce s-a întâmplat, de fapt, la Cluj, miercuri seară, după returul semifinalei de Cupă cu CFR (1-2)? Managerul Florin Prunea i-a trimis pe băieţi la culcare, dar Florin Bratu s-a eschivat: “Bă, tu-mi faci mie programul? N’Doye a plecat deja din cantonament şi tu te iei de mine”. Prunea a răspuns că nu ştie de senegalez şi a plecat spre sala de mese. Într-un acces de furie, “Bratone” l-a scuipat pe manager, urlând: “Cum nu ştii, bă, că îi toleraţi toate rahaturile”. A fost episodul care a declanşat ruptura la Dinamo.
Moţi şi Pulhac au revenit
Ceilalţi doi jucători raliaţi grupului Bratu, Moţi şi Pulhac, au rămas în cantonament şi mai mult ca sigur vor juca împotriva Bistriţei. Locul fotbaliştilor plecaţi va fi luat de jucătorii de la echipa secundă: Martin Zivny, Cristi Daminuţă, Vojislav Vranjkovici, Cornel Predescu şi mijlocaşul central Teodor Todea (24 de ani). Mijlocaşul central N’Doye rămâne exclus din lot.