Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Norul islandez, mană cerească pentru hoteluri şi transportatori

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 17 aprilie 2010 ·

Numărul clienţilor hotelurilor din apropierea Aeroportului Otopeni a crescut sâmbătă cu până la 30% în urma anulării mai multor zboruri interne şi internaţionale, din cauza norului de cenuşă ce traversează sâmbătă şi România, spun reprezentanţii mai multor unităţi de cazare, citaţi de NewsIn.

Astfel, reprezentanţii complexului hotelier Confort Rin, aflat în apropierea Aeroportului Otopeni, au declarat pentru Agenţia NewsIn că gradul de ocupare al celor două unităţi de cazare a crescut sâmbătă la 40%, comparativ cu circa 25%, cât se înregistrează într-o zi normală de weekend.

"De obicei, în zilele de sâmbătă ajungeam la un grad de ocupare de 25%, însă astăzi (sâmbătă n.r.), până la această oră, am înregistrat creşteri din cauza anulării mai multor curse aeriene şi am ajuns la un grad de ocupare de circa 40%", au explicat reprezentanţii complexului de cazare.

De asemenea, reprezentanţii Angelo Airport Hotel Bucharest au spus că numărul rezervărilor pentru acest weekend a crescut foarte mult faţă de o perioadă normală. "La hotel este nebunie, suntem încă de dimineaţă ocupaţi cu cazările, vine foarte multă lume de la aeroport pentru că nu a reuşit să plece din cauza anulărilor de zboruri. Toată ziua am făcut doar check-in-uri", au declarat pentru Agenţia NewsIn reprezentanţii hotelului.

Şi reprezentanţii hotelului Denisa au menţionat că numărul cazărilor în ziua de 17 aprilie a crescut cu până la 30% faţă de o zi similară din an, în urma anulării zborurilor de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

FORT: Ne aşteptăm la creşterea încasărilor cu 10-15%, ca urmare a anulării curselor aeriene

Şi companiile de transport se aşteaptă la un număr mai mare de clienţi şi creşteri ale veniturilor. Eurolines suplimentează începând de sâmbătă mai multe curse de autocar internaţionale spre Londra, Bruxelles, Viena, Budapesta, Frankfurt şi Munechen

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°