Vine norul de cenuşă peste noi. Amestec de exultare şi teamă, norul ne-a băgat puţin în seamă. Putem şi noi să luăm măsuri anti-nor. Mie chestia asta mi-a amintit de cel mai bun roman cu un nor: Zgomotul alb al lui Don DeLillo. Cartea e tradusă la noi.
Eu zic să o căutaţi şi să o citiţi urgent: e un moment extrem de prielnic cu norul deasupra capului. Şi în roman, o familie fuge de un nor toxic, iar DeLillo găseşte cea mai stranie combinaţie de umor, analiză şi atac de panică din toate timpurile. Ceva între recompunerea familiei destrămate în faţa cataclismului posibil (Spielberg e maestrul) şi autopsiere fără milă a individului contemporan.
Cum nu găsesc cartea prin casă, am ales nişte citate de pe net. Am scotocit două ore de pomană, cartea are suflet, vorba lui Manolescu – şi se ascunde atunci cînd simte că vrei s-o agresezi, s-o pui pe blog de exemplu. Dar discuţiile stupid-stranii de la TV despre un nor de cenuşă merită echilibrate cu o carte ca asta. Dacă nu o găsesc pînă diseară mă duc şi mi-o cumpăr iar (atenţia, în ediţia românească lipsesc, defect de tipar, vreo 40 de pagini, din păcate – sau poate editura a scos încă un tiraj corect).
Aşadar citate din White noise:
The greater the scientific advance, the more primitive the fear.
The power of the dead is that we think they see us all the time. The dead have a presence. Is there a level of energy composed solely of the dead? They are also in the ground, of course, asleep and crumbling. Perhaps we are what they dream.
Only a catastrophe gets our attention. We want them, we depend on them. As long as they happen somewhere else. This is where California comes in. Mud slides, brush fires, coastal erosion, mass killings, et cetera. We can relax and enjoy these disasters because in our hearts we feel that California deserves whatever it gets. Californians invented the concept of
