Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Delta ACM ’93 Bucureşti a intrat pe firul asfaltării DN 66

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 17 aprilie 2010 ·

Firma VEGYEPSZER ZRT din Budapesta a transmis Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România o adresă din care rezultă că negociază cu SC Delta ACM 93 Bucureşti cesionarea contractului de reabilitare a Drumului Naţional 66 (Drumul European 79) Rovinari - Bumbeşti Jiu.

Ungurii care şi-au bătut joc de reabilitarea Drumului Naţional 66 Rovinari - Bumbeşti Jiu se află în negocieri avansate cu SC Delta ACM ’93 Bucureşti pentru a cesiona contractul de reabilitare a tronsonului de drum naţional lung de peste 44 de kilometri. VEGYEPSZER ZRT din Budapesta a notificat printr-o adresă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România că a identificat societatea care să ducă la bun sfârşit lucrările de modernizare a Drumului European 79. Potrivit ungurilor care au câştigat licitaţia în 2007 şi care de atunci au lucrat cu viteza melcului, ajungând să execute doar 4,7% din lucrări, în negocierile cu societatea din România mai sunt de stabilit câteva detalii de natură tehnică, până când se va trece efectiv la preluarea contractului prin cesiune. VEGYEPSZER ZRT din Budapesta a câştigat contractul de modernizare a Drumului Naţional 66 cu o ofertă de 23,8 milioane de euro, finanţarea fiind asigurată din fonduri guvernamentale şi dintr-un împrumut de la Banca Europeană de Investiţii.

Aşteaptă parafarea înţelegerii

Din 2007 şi până în prezent, din partea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România nu s-a pus niciodată problema lipsei de finanţare a proiectului. Ungurii au primit patru milioane de euro pentru a lăsa gropi pe Drumul European 79. În cazul în care vor ajunge la o înţelegere cu VEGYEPSZER ZRT, reprezentanţii SC Delta ACM ’93 Bucureşti va trebui să preia lucrarea având la dispoziţie peste patru milioane de euro mai puţin.

„Am primit o adresă de la firma din Ungaria care are puncte de luc

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 7 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum 54 minute
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 13 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 9 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 12 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°